Hoț reținut pentru că a furat 2.400 lei și un telefon dintr-o societate comercială

Un tânăr de 21 de ani din Șura Mare a fost reținut de polițiștii sibieni pentru furt calificat, după ce ar fi pătruns într-o societate comercială din municipiul Sibiu și ar fi furat bani și un telefon în valoare de aproximativ 2.400 lei.

Foto: Mesagerul de Sibiu

La data de 26 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în Șura Mare, cercetat penal pentru furt calificat.

La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 02:00, aflându-se în municipiul Sibiu, ar fi pătruns fără drept într-o societate comercială, de unde ar fi furat o sumă de bani și un telefon mobil, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 2400 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.