O femeie a sesizat ieri dimineață Poliția Orașului Săliște că, în noaptea de 17/18 noiembrie, mai multe bunuri au fost sustrase din cabana pe care o deține în extravilanul satului Mag. Este vorba despre un generator electric, două fierăstraie de mână, o roabă și altele, prejudiciul creat ridicându-se la suma de 6.000 de lei.
S-a deschis o anchetă penală care vizează furtul calificat, iar ca urmare a cercetărilor efectuate de către polițiști s-a reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, precum și recuperarea în totalitate a bunurilor reclamate ca furate.
Față de persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din satul Mag, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.