Hoghilagul se deschide către turiști: magazin al cultivatorilor de tuberoze în turnul Bisericii Evanghelice

Hoghilagul a devenit un adevărat brand datorită tuberozelor cultivate aici, iar oamenii care au dezvoltat și au deschis comuna către turism au planuri mari în continuare. Turnul Bisericii fortificate din localiatte va fi transformat într-un magazin unde cultivatorii de tuberoze își vor expune produsele, iar turiștii vor putea veni în orice anotimp pentru a vizita Hoghilagul, a cumpăra produse locale și a face un tur ghidat al comunei.

Foto: Nicu Lazăr

Transformarea turnului Bisericii Evanghelice din localitate într-un magazin unde producătorii locali să își expună produsele este un proiect care va fi pus în practică Asociația Cultivatorilor de tuberoze din Hoghilag și Primăria comunei.

”Ne-am gândit că acela ar fi locul ideal pentru a amenaja un magazin de desfacere a produselor autohtone. Aici cultivatorii de tuberoze și vor putea comercializa produsele, dar și alți producători locali îți vor putea vinde produse locale: zacuscă, dulcețuri, siropuri, ceaiuri, diferite produse aromatice, produse decorative etc. Dar această locație nu va fi un simplu magazin. Va fi și un fel de centru de informare, de unde turiștii vor putea afla mai multe informații despre cultivatori, despre tuberoze, despre obictivele care pot fi vizitate pe raza comunei și satele aparținătoare. Tot timpul anului această locație va fi deschisă, ca să-și întâmpine turiștii”, explică Nicu Lazăr, primarul comunei Hoghilag.

Anul trecut Ambulanța pentru Monumente împreună cu voluntari și sătenii din Hoghilag au terminat lucrările de refacere a șarpantei bisericii evanghelice din Hoghilag, intervenție absolut necesară pentru supraviețuire clădirii. Monumentul istoric este, deocamdată, în siguranță, însă necesită lucrări de restaurare.

Administrația locală încearcă să găsească fondurile necesare pentru a restaura în totalitate biserica și pentru a o introduce în circuitul turistic al bisericilor evanghelice din Transilvania. ”Biserica evanghelică și turnul său impunător reprezintă un simbol al comunității noastre, iar în curtea acesteia se desfășoară, an de an, o parte a manifestărilor din cadrul Sărbătorii Tuberozelor.”, spune primarul Lazăr.

Prima mențiune istorică a bisericii evanghelice din Hoghilag datează încă din anul 1446.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*