Hoață prinsă în municipiul Sibiu. Ce a furat la ultima lovitură

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut ieri o sibiancă în vârstă de 45 de ani, cercetată penal pentru furt calificat, respectiv furt.

FOTO: Poliția Română / Facebook

Femeia este bănuită că, la data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 04.00, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Sibiu, ar fi furat o bijuterie din aur aparținând proprietarului imobilului, prejudiciul creat fiind de 3.500 de euro.

Totodată, la data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 15.00, în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale din municipiul Sibiu, sibianca i-ar fi furat unei alte femei portofelul în care se aflau 2.100 de lei și carduri bancare.

În baza probatoriului, polițiștii au luat măsura reținerii sibiencei pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*