Grupul Rod, grup de artiști vizuali din Sibiu, vine cu o nouă expoziție inedită de artă cu prilejul Nopții albe a galeriilor! De data aceasta, ineditul constă în amploarea expoziției, care reunește mai mult de 70 de lucrări de artă.
Apoi, expoziția este dublă, 2 în 1: una colectivă, a grupului Rod și a invitaților acestuia, alta personală, a lui Ovidiu Dorin Hulea. Nu în ultimul rând, felul în care picturile lui Hulea sunt prezentate va fi o surpriză pentru vizitatori.
Spațiul în care va putea fi vizitată expoziția este un fost loc de joacă și petreceri pentru copii (Dumbrava veseliei), situat pe strada Faurului, nr 19, în curs de amenajare pentru a deveni Axe Throwing Club Sibiu, loc de aruncat cu toporul, un alt fel de divertisment, împletit cu sport.
Expoziția va putea fi vizitată în decursul a trei seri, în 3, 4 și 5 octombrie, între orele 18 și 23. Lucrările expuse sunt de vânzare.
Un turn din cuburi puse strâmb, o minge scăpată din mâini, o linie trasată pe hârtie ce pare gata să se frângă, o pată de culoare care se împrăștie pe pânză. Totul se poate nărui și sfârși în orice clipă. Și totuși… Din acest echilibru fragil se naște plăcerea jocului și a creației.
Fiecare gest devine o iterație: ridici, scapi, repeți. Trasezi linii, ștergi, repeți. Variezi. Încercările se transformă treptat în reguli, pe care copiii le adoptă instinctiv; adulții, cu unelte mai grele sau mai tăioase, fac același joc, cu aceeași tensiune între control și risc, între precizie și expresie.
Parametrii jocului sunt limitele pe care le împingi: cât de sus poate fi ridicat un turn fără să cadă, cât de aproape poate ajunge tăișul de deget, cât de intensă poate fi o pată de culoare într-o compoziție vizuală. Câte limite, atâtea posibilități!
Între joacă și creație vizuală se află aceeași curiozitate: să testezi limitele, să experimentezi, să explorezi și să descoperi forme noi, mereu între ceea ce rezistă și ceea ce se reinventează.













