La data de 5 august a.c., în jurul orei 10.00, în afara localității Veștem, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Șelimbăr.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
La aceeași dată, în jurul orei 22.15, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Alba Iulia, pe banda 1 a sensului de mers spre centru, un sibian în vârstă de 51 de ani nu s-a asigurat la trecerea pe banda 2 și a acroșat un autoturism condus regulamentar pe această bandă de către o sibiancă în vârstă de 19 ani. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. În cauză, se efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință, conform buletinului de presă transmis azi de IPJ Sibiu.