Habitatul acvilei ţipătoare mici, în pericol

Defrişările masive, precum şi schimbările bruşte de temperatură sunt principalele cauze care pun în pericol cele peste 2.000 de perechi de acvile ţipătoare mici din România.

Iniţiatorii proiectului „Conservarea acvilei ţipătoare mici în România“ îşi propun să continue acţiunile de protejare a speciei prin cumpărarea, cu fonduri europene, a unor parcele de pădure.

Pe fonduri europene

Concesionarea sau cumpărare mai multor parcele de arbori în judeţe Sibiu, Braşov şi Mureş, unde se găsesc preponderent acvile ţipătoare, ar putea fi ţinta noului proiect depus de angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Sibiu. „Cea mai mare problemă a speciei este legată de fondul forestier, tăierile de pădure. Există o intenţie de continuare a proiectului Life şi dorim să depunem proiectul cam într-o lună la Comisia Europeană şi să concesionăm sau să cumpărăm parcele de pădure, importante pentru pasăre“, a precizat Alexandru Nicoară, administratorul proiectului. Potrivit specialiştilor, un alt pericol pentru specia pe cale de dispariţie îl reprezintă schimbările climatice. Astfel, mai mulţi pui au murit în cuiburi, din cauza ploilor abundente, iar migraţia păsărilor este întârziată.

1.500 de stâlpi izolaţi

Pentru obţinerea de noi informaţii despre această specie au fost achiziţionate şi montate, prin intermediul proiectului, 18 transmiţătoare satelitare, atât pe păsări adulte, cât şi pe pui. Dintre acestea, doar cinci mai furnizează date. Totodată, până în prezent au fost izolaţi aproximativ 1.500 de stâlpi ce prezentau un pericol de electrocutare pentru păsări şi au fost instalate bariere forestiere pentru limitarea accesului în zona cuiburilor. De asemenea, au fost confecţionate şi montate 120 de cuiburi artificiale, cu structură de fier îmbrăcată în crengi, iar o pereche de acvile deja s-a instalat într-unul dintre acestea. Iniţiatorii îşi propun ca pe următorul proiect să mai izoleze încă o serie de stâlpi în diverse regiuni. Proiectul „Conservarea acvilei ţipătoare mici în România“  fost demarat în urmă cu trei ani şi beneficiază de o finanţare de 1,9 milioane de euro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura