Haase, Melzer și Ungur vin la Sibiu Open 2016

Tenis Club Pamira organizează cea de-a cincea ediție a Sibiu Open, cel mai important turneu de tenis masculin din România. După retragerea din calendar a turneului ATP de la București, Sibiu Open – prezentat de Raiffeisen Bank rămâne singurul turneu din calendarul mondial ATP care se desfășoară în România și unul dintre cele mai puternice turnee ATP Challenger din sud-estul Europei.

sibiu-open-2015silvana-armatDupă ce, în urmă cu doi ani, a fost împiedicat de o accidentare la mână să participe la turneul de la Sibiu, olandezul Robin Haase este cel mai bine clasat jucător care a jucat vreodată pe terenurile de zgură ale clubului sibian Pamira. Actualmente pe locul 62, olandezul a început slab anul 2016, cu eliminări rapide la turnee Masters precum Indian Wells, Monte-Carlo sau Madrid. La Roland Garros a fost eliminat în primul tur, iar la Wimbledon în al doilea. Au urmat, însă, două finale, la ATP Gstaad, unde a pierdut în fața lui Feliciano Lopez, și la Hague Open, unde a câștigat în fața lui Adam Pavlasek.

Ceilalți „grei“

Gerald Melzer ocupă, în acest moment, locul 88 în clasamentul ATP. Austriacul a ajuns până în turul III la Wimbledon și a fost eliminat de pe tabloul principal de Aljaz Bedene la Roland Garros. În 2016, are trei turnee Challenger câștigate, la Bucaramanga – în Columbia, la Mendoza – în Argentina și la Morelos – în Mexic, precum și două finale pierdute, la Open-ul de la Sarasota în Statele Unite și apoi în Slovacia.

Alături de cei doi, pe lista de 22 de jucători acceptați direct pe tabloul principal al turneului de la Sibiu se mai regăsesc Marco Cecchinato, finalist în 2014 la Sibiu Open, Tristan Lamasine, Milijan Zekic sau Pedja Krstin, aflați la a doua participare la acest turneu.

Revine și Victor Cornea

Victor Cornea are o țintă importantă pentru viitor și anume: participare la unul din turneele de Grand Slam în 2017. Tânărul sibian a avut un an 2016 de excepție în turneele de dublu. Pregătirea temeinică din ultimii ani a început să își arate roadele iar Victor a „săltat” mai bine de 300 de locuri în clasamentul ATP la dublu față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând în acest moment pe locul 380 în clasamentul ATP, cea mai înaltă poziție obținută vreodată de un jucător sibian. El a reușit să câștige patru turnee ITF, la Doboj în Bosnia și Herțegovina, la Cluj în luna iulie, la Iași – turneu de 25.000 de dolari în august și săptămâna trecută la Brașov, fiind finalist în alte trei turnee.

Șansă pentru Sibiu

Cornea va fi prezent atât pe tabloul principal de simplu, fiind deținătorul unei poziții de wild-card din partea organizatorului, cât și pe tabloul principal de dublu. „Așteptăm un parcurs bun al jucătorului sibian, mai ales pe tabloul principal de dublu. O victorie în turneul de dublu la Sibiu Open îl va aduce pe Victor în jurul poziției 270 ATP. Ținând cont că pentru următoarele șase luni nu mai are nici un punct de apărat, o asemenea poziție ne îndreptățește să atacăm topul 100 mondial care îl poate aduce pe Victor aproape de o premieră incredibilă pentru tenisul sibian: participarea pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. De menționat că un singur meci câștigat la Sibiu Open îl va aduce pe Victor pe locul 3 în România, onorantă poziție, după Horia Tecău și Florin Mergea fiind cel mai bine clasat jucător român în clasamentul ATP de dublu”, afirmă Marius Vecerdea, organizatorul Sibiu Open.

Sibiu Open se vede bine!

Turneul Sibiu Open – prezentat de Raiffeisen Bank începe în 17 septembrie cu turneul de calificări. Tablourile principale debutează luni, 19 septembrie. Semifinalele de simplu și finala de dublu vor avea loc sâmbătă, 24 septembrie, iar marea finală duminică, 25 septembrie. Toate partidele de pe terenul central și terenul secundar vor fi transmise live pe pagina ATP și pe site-ul www.sibiuopen.com și multe dintre partidele competiției vor putea fi vizionate la televizor pe postul DigiSport.Sibiu Open este un eveniment cofinanțat de Consilul Local Sibiu și Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Sport.

Marius VECERDEA | organizator

„Anul acesta, în urma unor negocieri intense cu ATP, am reușit să obținem o poziție extrem de favorabilă pentru turneul de la Sibiu, fiind singurul turneu de tip Challenger ce se desfășoară în această săptămână din septembrie în toată Europa. Pe lângă faptul că reprezintă o poziție foarte onorabilă, în primul rând pentru că există premisele certe să avem rating-uri și vizualizări în creștere în mediul online prin transmisiile directe live streaming pe site-uri recunoscute la nivel mondial, precum site-ul ATP, importanța turneului crește și datorită prezenței unor jucători de valoare. Avem înscriși la Sibiu Open patru jucători ce au fost prezenți și pe tabloul principal de la US Open.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*