Guvernul liberal a lansat „Programul național de investiții și relansare economică”. Autostrăzile Sibiu – Pitești și Sibiu – Brașov, dar și Aeroportul Sibiu, printre priorități!

Termene ferme și finanțare pentru autostrăzile ce vor lega Sibiul de Pitești și Brașov, bani pentru dezvoltarea Aeroportului Sibiu, dar și numeroasele programe de investiții în sănătate, sport, educație și cultură care includ județul Sibiu apar în „Planul național de investiții și relansare economică”, lansat miercuri, în prezența președintelui Klaus Iohannis și a liderilor PNL.


Vicepremierul Raluca Turcan a accentuat cu această ocazie faptul că în perioada crizei sanitare de proporții, provocată de pandemia de coronavirus, liberalii au fost cei care și-au asumat, alături de Președintele Iohannis, responsabilitatea guvernării României, în timp ce „competitorii politici au stat pe margine și, doar ca să obțină câștiguri electorale, au criticat de pe canapeaua din fața televizorului”.

Raluca Turcan a spus că în această perioadă Guvernul PNL a pus interesul oamenilor pe primul loc.

„Încă din luna februarie, Guvernul și-a asumat să ia neîntârziat măsuri ferme pentru a proteja viața și sănătatea oamenilor în fața unui pericol extern iminent. Vorbim despre luna februarie, când multe țări din jurul nostru negau existența virusului și când în România nu aveam cazuri confirmate. Însă, o conducere responsabilă a țării nu putea decât să pună oamenii pe primul loc! Putem fi cu toții mândri că în acest moment al istoriei, România întreagă, nu a ezitat, dimpotrivă, s-a mobilizat și și-a asumat cu fermitate deciziile corecte pentru viața și sănătatea oamenilor”, a spus vicepremierul Raluca Turcan în cadrul evenimentului.

„Este o certitudine că 2 milioane de angajați și profesioniști au beneficiat de măsurile economice din timpul crizei sanitare”

Liderul PNL Sibiu a subliniat cu această ocazie că guvernul a asigurat, în contextul pandemiei de coronavirus, în sistemul de sănătate, 5,4 miliarde lei, în condițiile în care, la preluarea guvernării, stocurile erau zero, existau datoriile uriașe, infrastructura era la pământ, iar mare parte dintre instituții debusolate.

Un alt punct important este reușita liberalilor de a avea cea mai mare rată de absorbție a fondurilor europene de la momentul aderării țării noastre în Uniunea Europeană, salvând de la dezangajare 600 milioane de euro și cheltuind deja în combaterea pandemiei și salvarea economiei 2,2 miliarde de euro.

„Este o certitudine că 2 milioane de angajați și profesioniști au beneficiat de măsurile economice din timpul crizei sanitare și peste 250.000 de companii au simțit că Guvernul are grijă de ele. Însă, dincolo de măsurile de urgență, trebuie să spunem că a fost și un extraordinar moment de solidaritate națională, unic în ultimii 30 de ani. Solidaritatea țării cu cei aflați în situații dificile în străinătate s-a văzut în organizarea a zeci de zboruri de repatriere. Să nu uităm efortul, împins la maxim, al instituțiilor românești cu responsabilități pentru a gestiona eficient intrarea în țară în lunile martie și aprilie a circa 2.000.000 de persoane”, a spus Raluca Turcan.

Bani pentru Sibiu

Conform „Planului național de investiții și relansare economică”, una din cele mai importante investiții aflată în desfășurare este autostrada Sibiu – Pitești, una din prioritățile Guvernului PNL.

Loturile 1, 4 și 5 se află deja în execuție și presupun un cost estimat de 1,10 miliarde de euro. Loturile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu – Pitești se află în stadiul de proiectare și sunt estimate la o investiție de 2,19 miliarde de euro.

Autostrada Sibiu – Brașov este un alt obiectiv care apare în Planul național de investiții și relansare economică, valoare investiției fiind de 1,76 miliarde de euro.

O altă investiție preconizată pentru următoarea perioadă este ”modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare – activități economice”, care se referă la Aeroportul Sibiu. Valoare estimată: 100 de milioane de euro.

Investițiile în societățile de stat românești nu vor ocoli județul. Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz va beneficia de o investiție de 3,242 miliarde de euro în perioada 2020-2025.

În plus, toate programele privind protejarea locurilor de muncă – 10 miliarde de lei, achitarea de către guvern a 3,35 miliarde lei pentru întoarcerea la muncă a circa 750.000 de angajați, susținerea cu 50% din salariu, pentru angajarea persoanelor de peste 50 ani concediate în perioada stării de urgență/alertă, a tinerilor între 16-29 ani, 15 miliarde de lei, bani puși la dispoziția mediului economic, sub formă de credite cu garanție guvernamentală și cu dobânzi subvenționate 100%, 52 de miliarde de lei, bani alocați pentru investiții în toată țara, urmăresc și programe și proiecte dezvoltate de sibieni.

„Obiectivul nostru, de a pune statul în serviciul cetățeanului este un drum pe care abia l-am deschis, pe care am făcut pași importanți și pe care trebuie să-l ducem până la capăt! (…) PNL a obținut rezultate într-un context extrem de dificil. Nu a abdicat nicio secundă de la responsabilitățile majore care i-au revenit, a făcut alegerile corecte și nu a căzut în capcana populismului și a demagogiei. Aceste realități reprezintă garanția că și pe viitor, guvernul Partidului Național Liberal va lua deciziile corecte și va obține rezultatele așteptate de oameni”, a declarat Raluca Turcan, președinte PNL Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*