Înainte de debutul anului școlar 2023-2024, Guvernul a adoptat mai multe hotărâri prin care reglementează transportul elevilor, dar și cel al studenților, potrivit Monitorul de Cluj.
Foto: Arhivă
Ligia Deca, Ministrul Educației a prezentat într-o conferință de presă aceste noi decizii ale Guvernului.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, anunţă că Executivul a adoptat în şedinţa de vineri hotărârea privind transportul studenţilor, care vor beneficia de o reducere de 90% pentru toate categoriile de trenuri clasa a II-a.
„Principalele modificări faţă de sistemul actual: în primul rând, creşte procentul de acoperire a abonamentelor sau biletelor – reducere de 90%, faţă de 50%, cât era anterior, pentru toate categoriile de trenuri clasa a II-a, pentru studenţii români înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate şi din Academia Română. Se majorează şi vârsta până la care se acordă aceste facilităţi, până la 30 de ani”, a anunţat Deca, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
Pe de altă parte, studenţii cu unul sau ambii părinţi decedaţi vor beneficia de gratuitate la transportul feroviar intern clasa a II-a.
„Pentru studenţii cu unul sau ambii părinţi decedaţi, precum şi pentru aceia proveniţi din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă substitutivă sau la asistent maternal, aceştia beneficiază pe teritoriul României de gratuitate, la toate categoriile de trenuri, la transportul feroviar intern clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic”, a menţionat Deca.
Noi categorii de elevi vor beneficia de transport gratuit
„Elevii din învățământul preuniversitar acreditat, inclusiv cei înmatriculați în cadrul unităților de învățământ preuniversitar înscris în special în unitățile de învățământ care funcționează după un curriculum străin beneficiază de gratuitate la serviciile de transport public local, inclusiv județean, metropolitan, rutier și naval, cu metroul, precum și feroviar, pe tot parcursul anului școlar. Au fost stabilite faciulitati suplimentare elevilor, s-a introdus o nou categorie de beneficiari la gratuotate și anume elevii din școlile înscrise în registrul special al unităților de învățământ preuniv care funcționează după un curriculum străin”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educației.
Concret, elevii care sunt înscriși la școli private, care au la bază un currciulum străin, vor avea, de asemenea gratuitate la transportul public în comun (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou), dar și la cel feroviar.
„Pentru transportul feroviar, operatorii de transport vor emite elevilor titluri de călătorie pentru toate categoriile de tren clasa a II-a, pe orice relație de călătorie pe perioada anului școlar”, a mai transmis Ligia Deca.