Muzeul ASTRA vă invită duminică să luați parte la o experiență altfel, tocmai la Muzeul Țării Secașelor din localitatea Miercurea Sibiului – „Gusturi și experiențe inedite în Țara Secașelor!”.
„Parcă toamnă, evenimentele organizate în aer liber sunt cele mai reușite! Soarele este mai blând, iar culorile naturii sunt mai vesele ca niciodată. Este vremea perfectă pentru organizarea unui nou eveniment (al cincelea din acest an) la Miercurea Sibiului.
Vă invităm să participați alături de Asociația pentru Sat Colorat și Primăria Miercurea Sibiului, la: Gusturi și experiențe inedite în Țara Secașelor!”, transmit reprezentanții Muzeului ASTRA.
Evenimentul se va desfășura duminică, 21.09.2025, între orele 12:00 – 16:00, la Muzeul Țării Secașelor din localitatea Miercurea Sibiului, unitate componentă a Muzeului ASTRA din Sibiu.
Ca de obicei, aici îi puteți regăsi pe producătorii locali care vor își vor comercializa produsele delicioase: fructe și legume, murături, produse de artizanat etc. Nu vor lipsi activitățile dedicate copiilor, dar și vizitele ghidate în muzeu și în piața centrală. Totul acompaniat de multă voie bună și… degustarea unor preparate calde (surpriză) gătite după rețete tradiționale culese de la localnici în urma cercetărilor de teren.
„Așteptăm cu drag să ne (re)vedem la Muzeul Țării Secașelor din Miercurea Sibiului!”, vă invită reprezentanții muzeului sibian.













