Gusturi alese la Palat

 

Oricine se poate bucura acum de mirificul peisaj de la reşedinţa de vară a baronului Brukenthal şi poate savura delicatesele care îl încântau pe baron odinioară, la restaurantul care funcţionează în incinta complexului. „Vedetele“ sezonului sunt preparatele din sparanghel, legumă preferată de baron, care se cultivă chiar la Avrig.

 

 

Dacă aţi rămas fermecat de peisaj, puteţi să rămâneţi peste noapte la palat şi să serviţi masa chiar în grădină, aşa cum obişnuia şi baronul. Restaurantul de aici vă poate răsfăţa cu aceleaşi mâncăruri rafinate care făceau deliciul baronului şi al invitaţilor săi. Şi pentru că este primăvară, vedeta meniului este sparaghelul. Bucătarii de la palat pregătesc în această perioadă a anului delicatese precum supa-cremă de sparanghel, scampi marinat şi prăjit cu pesto şi risoto cu sparanghel, sparanghel cu sos Hollandaise şi cartofi natur în unt şi pătrunjel, cu piept de pui, antricot de vită sau mmuşchi de porc. Iar după un asemenea festin, căpşunile cu spumă de vanilie vor fi desertul perfect. Dacă rămâneţi pentru mai multe zile, puteţi încerca şi specialitatea casei, supa-cremă a la Brukenthal, antricotul de vită cu sos de piper verde şi cartofi, păstrăvul cu sos de lămâie, legume şi pătrunjel sau multe alte preparate delicioase.

Răsfăţ în toată regula

Restaurantul funcţionează de aproape un an în incinta fostei oranjerii şi are o terasă absolut superbă. Are o capacitate de 60 de locuri şi dispune şi de o sală de festivităţi de 120 de locuri, care se pretează pentru toată gama de evenimente, de la cele corporatiste, la evenimentele clasice precum nunţile, botezurile sau balurile. Restaurantul este deschis zilnic, de la ora 8 dimineaţa, până la ora 20, dar pe terasă puteţi rămâne pentu a savura atmosfera romantică până târziu, la miezul nopţii. Şi pentru ca magia să fie completă, complexul de la Avrig are şi locuri de cazare, unde puteţi rămâne peste noapte. Tot în oranjerie există un apartament de lux, cu bucătărie, baie, living şi dormitor, care poate fi închiriat pentru 400 de lei pe noapte, trei camere VIP, care costă 300 de lei pe noapte, şi 6 camere cu 12 locuri, care pot fi închiriate cu 160 de lei pe noapte fiecare. În plus, pentru grupurile organizate care vin să petreacă mai multe zile, se pot contura oferte avantajoase, care să includă şi masa.

Rezervări din timp

Un sejur de basm la palatul de la Avrig sau o masă delicoasă într-un peisaj mirific au devenit acum posibile, iar reşedinţa de vară a baronului şi-a deschis larg porţile pentru vizitatori. Înainte, însă, gazdele vă invită să faceţi o rezervare la numerele de telefon 0269/523111 sau 0726/234412, prin e-mail office@palatulbrukenthalavrig.ro, ori să completaţi formularul online pe www.palatulbrukenthalavrig.ro.

Pe gustul baronului

Sparanghelul se cultivă la Avrig încă din vremea baronului Samuel von Brukenthal. Plantă din familia liliaceelor, sparanghelul are un gust asemănător cu al conopidei şi poate fi de culoare albă sau verde. Originar din Europa Meridională şi Asia Mică, sparanghelul este deosebit de apreciat datorită fineţii gustului, dar are şi proprietăţi benefice asupra sănătăţii. Bogat în apă, vitamine şi minerale, sparanghelul este sărac în calorii şi este excelent din punct de vedere nutriţional. De asemenea, are proprietăţi curative şi anti-îmbătrânire, fiind considerat un elixir al tinereţii.

Mirela FRÂNCU | asistent manager

„Aici vin oameni care pur şi simplu vor să fugă de oraş şi să se bucure de o cină romantică în grădinile baronului. Chiar acum avem o rezervare, care include şi cazarea, pentru un cuplu care îşi serbează 10 ani de căsnicie. Cât despre 1 Mai şi Paşti, chiar nu mai avem locuri libere.“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura