„Gură singură” un performance marca 111invers1

Sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 18.00, vă invităm să călătorim împreună într-o sobă albastră și în depărtări poetice, în cadrul expoziției semnată de Anca Coller si Iulian Gospodin, de la Muzeul de Artă Contemporană (str. Tribunei nr. 6). Important este să ne și pierdem, să ne și găsim.

Foto: Muzeul Național Brukentha

 

Derivat din cuvântul japonez Kuchisabishii (care, literal, s-ar traduce prin „gură singură”, desemnând un spectru de pulsiuni iraționale orale precum nevoia de a ronțăi compulsiv deși nu îți e foame), „Gură singură” e o adaptare a spectacolului de poezie și muzică experimentală pe care tandemul 111invers1 l-a susținut în premieră la expoziția colectivă „Individual Compus” de la Comenduirea Garnizoanei Timișoara, în 11 și 12 noiembrie 2023, la Timișoara Capitală Culturală Europeană în 2023, și l-a dezvoltat la atelierul de spoken word „Glossophonia”, pe care l-a susținut în 16 martie la MNAC București.

„111invers1” e un tandem de creație și dialog interdisciplinar fondat în 2020 de Lumi Mihai și Mugur Grosu în ideea de a aduce împreună forme complementare de expresie (precum poezia, arta și muzica) și a unei deschideri mai largi către public. Numele grupului e o transcriere a simbolului grafic al cifrelor 1111, cu a treia cifră 1 reprezentată invers, simbolizând atât alteritatea / ieșirea din pluton, cât și dialogul.

„Călătorie într-o sobă care arde albastru” este un proiect despre echilibrul dintre valorile ancestrale și încercarea de a controla viitorul, semnat de Anca Coller și Iulian Gospodin, expus la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu până pe 29 septembrie.

Evenimentul este sustinut de Muzeul Brukenthal în cadrul SCAF – Sibiu Contemporary Art Festival 2024.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*