Haos preț de câteva momente la Gura Râului, pe DJ 106E, unde o biciclistă de 70 de ani, localnică, a fost accidentată de un autovehicul condus de un bărbat de 37 de ani, tot din Gura Râului.
FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu
Primele cercetări arată că, din cauze ce urmează a fi stabilite, s-a produs o coliziune în care au fost implicați un biciclist (o femeie în vârstă de 70 de ani, localnică) și un autovehicul, condus de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, de asemenea, localnic.
Conform ISU, femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral și a ajuns la UPU Sibiu inconștientă.
Polițiștii rutieri sunt în continuare la fața locului și efectuează cercetări.