Grupul Motto își lansează albumul „Totuși iubirea peste blestem” la Mediaș

Grupul Motto, în parteneriat cu Asociația Mediaș Cetate Seculară și Primăria Mediaș, vă invită sâmbătă, 25 mai, ora 18.00, la lansarea albumului „Totuși iubirea peste blestem”, ce va avea loc în Sala Traube din Mediaș.

Foto: Grupul Motto

Participă ca invitați speciali artiștii Walter Ghicolescu, Virgil Suciu și Grupul Balada.

Accesul la eveniment este gratuit.

Albumul „Totuși iubirea peste blestem” conține 15 cântece, compoziții ale membrilor grupului pe versurile unor mari poeți cum sunt Mihai Eminescu, George Topîrceanu, Adrian Păunescu, ale unor poeți mai puțin cunoscuți cum sunt Nuța Istrate Gangan, Nicu Popa, Marcel Cîmpeanu și ale componenților grupului Adela Deac și Bogdan Suciu.

Grupul Motto a luat ființă în anul 2009, din pasiunea comună pentru muzica folk. Albumul a fost înregistrat în componența:

Bogdan Suciu: voce, chitară armonie, electrică, solo, bass

Adela Deac: voce, chitară armonie, instrumente virtuale (percuție și clapă)

Lea Muszka: voce, chitară armonie

Daniel Cristea: voce, chitară armonie

Înregistrările au fost realizate la Home Studio Motto Mediaș. Aranjamentul muzical aparține Grupului Motto. Vioara la cântecele 1 și 13 este interpretată de Jimi El Laco. Mix-Mastering-ul a fost realizat de Adela Deac. Design-ul coperții aparține lui Feri Teglaș.

Grupul Motto a evoluat cu tenacitate și pasiune de-a lungul timpului, a avut prezențe multiple la activități culturale și festivaluri de muzică folk, atât pe plan local, cât și în alte localități din țară. Membri componenți ai grupului fac parte din Asociația Culturală Mediaș Cetate Seculară și participă la organizarea anuală a Festivalului Concurs Național de Muzică Folk Mediaș Cetate Seculară, cel mai longeviv festival de folk din România.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*