Grupul de Lucru pentru Minorităţile Germane (AGDM) reunit în şedinţă ordinară la Berlin a luat la cunoştinţă „cu maximă îngrijorare” faptul că în România are loc, de ceva vreme, o campanie de denigrare împotriva Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), reprezentantul minorităţii germane din România.
La invitația însărcinatului Guvernului federal german pentru problemele minorităților nationale, dr. Bernd Fabritius, cea de-a 27-a ședință anuală a Grupului de Lucru pentru Minoritățile Germane din cadrul FUEN a avut loc între 5 și 8 noiembrie și a reunit reprezentanți din 50 de țări. FDGR a fost reprezentat de președintele dr. Paul-Jürgen Porr și directorul executiv Benjamin Jozsa.
„FDGR a fost catalogat de repetate ori ca fiind urmaşul unei organizaţii naziste din anii ´40, pentru a se sugera astfel o apropiere ideologică a FDGR faţă de ideologia fascistă. AGDM consideră îngrijorător faptul că nu doar reprezentanţi ai partidului de guvernământ fac frecvent această asociere în spaţiul public, ci şi postul public de televiziune TVR 1, care a repetat aceste acuzaţii la o oră de maximă audienţă, creându-le astfel o falsă legitimitate.
Cu bucurie am luat la cunoştinţă că diferite ambasade de la Bucureşti, cum ar fi Ambasada Germaniei, Ambasada SUA şi Ambasada Israelului, au respins cu vehemenţă această campanie de denigrare.
Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) a fost preocupat, de la înfiinţarea sa în 1990 ca organizaţie a comunităţilor germane din România, să activeze loial şi în parteneriat cu comunitatea majoritară spre binele ţării, angajându-se pentru statul de drept, separarea puterilor în stat, protecţia minorităţilor şi alte valori europene esenţiale.
Grupul de Lucru pentru Minorităţile Germane, al cărui membru implicat este FDGR de mulţi ani, condamnă aceste atacuri cu fermitate şi protestează împotriva lor”, se arată în comunicatul remis de AGDM.