O grevă de avertisment de două ore este organizată luni în sistemul public de sănătate, principala nemulțumire fiind legea salarizării, anunță Agerpres.
Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, în această unitate nu s-a desfășurat nicio grevă.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu
La Spitalul Județean Sibiu, nu a avut loc greva. „În cadrul Spitalului nostru nu s-a desfășurat nicio grevă. Activitatea s-a desfășurat normal, fără nicio întrerupere”, a declarat Călin Boar, purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu.
Știre inițială: Protestul are loc între orele 9:00 – 11:00.
Potrivit Federației SANITAS, principalele revendicări se referă la salvarea și consolidarea sistemului public de sănătate, prin politici care să păstreze personalul în sistem, să asigure condiții de muncă și de salarizare decente și să garanteze cetățenilor accesul la servicii medicale publice de calitate, o lege a salarizării bugetare corectă și echitabilă, negociată cu sindicatele, care să elimine inechitățile, să protejeze veniturile personalului și să respecte munca angajaților din sistemul public.
„Nu noi am ales greva. Guvernul ne-a împins spre ea. După ani întregi în care guverne succesive au amânat reformele reale, au încălcat angajamentele asumate și au tratat personalul din sănătate ca pe o simplă cheltuială bugetară, Guvernul Bolojan a decis să închidă definitiv ușa dialogului social și să impună o lege a salarizării elaborată fără o negociere reală cu cei pe care îi afectează”, a declarat Iulian Pope, președintele Federației SANITAS, citat într-un comunicat.
Greva de avertisment va fi urmată de o grevă generală pe termen nelimitat începând cu 28 iulie.












