Cea mai mare grădiniță privată din județul Sibiu este gata să-și deschidă porțile, după o investiție de un milion de euro. Până acum, au fost înscriși 80 de copii cu vârste cuprinse între 1 și 5 ani.
Continental, una dintre companiile de top în domeniul automotive la nivel mondial, a inaugurat o grădiniţă pentru copiii angajaţilor săi din Sibiu. Compania a investit un milion de euro în acest proiect şi va continua să investească anual. Până acum, au fost înscriși 80 de copii cu vârste între 1 și 5 ani. Noua grădiniță a fost inaugurată, miercuri dimineața, în prezența managerilor companiei, a consulului Germaniei la Sibiu, Judith Urban, a primarului interimar Astrid Fodor și a rectorului Universității „Lucian Blaga“, Ioan Bondrea. „Ideea de a avea o grădiniţă în locaţie a venit de la angajaţii noştri. A le oferi un echilibru între muncă şi viaţa personală este o prioritate pentru noi. Acest echilibru poate fi transpus în sprijinul oferit angajaţilor noştri pentru a-şi gestiona mult mai eficient provocările personale şi profesionale, astfel câştigând cea mai importantă resursă din secolul nostru: timpul”, motivează Sami Krimi, manager general Continental Sibiu.
Investiție utilă
„Este important pentru părinți să-și știe copiii în siguranță. Noua grădiniță este o investiție utilă, deoarece angajații companiei, atunci când vin la muncă, își aduc și copiii la grădiniță și astfel nu trebuie să se mai confrunte cu traficul intens din municipiul Sibiu la ora 8“, este de părere primarul Astrid Fodor. Consulul Judith Urban știe din propria experiență cât de importantă este grădinița pentru copii. „Condițiile sunt foarte bune, iar părinții se simt mai bine atunci când copiii lor beneficiază de tot ceea ce au nevoie. Este un proiect binevenit“, consideră ea. „Grădinița vine ca un avantaj competitiv adițional inclus în pachetul de compensații și beneficii oferit angajaților noștri. Grădinița Continental este un proiect unic menit să crească starea de «well-being» prin valorificarea elementelor de familie din cadrul companiei. Această investiție demonstrează încă o dată abordarea integrată și de lungă durată pe care Continental o are pe piața de muncă“, menționează Lăcrămioara Dărăban, manager Resurse Umane la Continental Sibiu.
de milioane de euro a investit Continental la Sibiu, din 2004 până în prezent
Acreditare de la minister
Grădiniţa are o clădire de 1.000 de metri pătraţi şi un loc de joacă de 500 de metri pătraţi, având o capacitate de 140 de locuri. Ea este construită în apropierea companiei, dar cu acces separat din fabrică şi centrul de cercetare şi dezvoltare. În cei 1.000 de metri pătraţi sunt incluse săli de clasă, loc de luat masa, băi, sală de sport, cabinet medical şi alte facilităţi necesare. Instituţia va oferi atât servicii de creşă, cât şi servicii de grădiniţă, în şapte grupe, fiecare cu maxim 20 de copii. La unele grupe, sistemul de învăţare va fi în română și germană.
Spaţiul aparține companiei, iar serviciile sunt oferite de Grădiniţa „Maria Clara“. Unitatea de învăţământ este acreditată de Ministerul Educaţiei şi va urma activităţile şi curricula standard. Compania va acoperi costurile pentru o parte din servicii, în aşa fel încât ele să fie accesibile tuturor categoriilor de angajaţi.
(Cosmin PAL)