Copiii din satul Coveș au primit ghiozdane și rechizite în cadrul unui proiect de prevenire a abandonului școlar inițiat de Arhiepiscopia Sibiului prin Departamentul de Asistență Socială, Asociația „Filantropia Ortodoxă” Sibiu și patru licee din Sibiu.
Peste 50 de elevi și preșcolari de la Școala Gimnazială și grădinița din Coveș au primit ieri, 17 noiembrie, ghiozdane, rechizite și produse de patiserie. Darurile au fost achiziționate de reprezentanții Departamentului de Asistență Socială al Arhiepiscopiei Sibiului cu ajutorul financiar al elevilor de la patru licee din Sibiu, care au organizat colecte în cadrul școlilor lor.
„Activitatea a fost realizată în parteneriat cu Liceul de Industrie Alimentară «Terezianum», Colegiul Economic «George Barițiu», Colegiul «Onisifor Ghibu» și Colegiul «Cibinium» din Sibiu. Prin această activitate ne dorim să prevenim abandonul școlar în rândul copiilor din localitățile unde acest fenomen este în creștere. Am oferit aceste daruri în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei”, ne-a spus inspectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Marius Talmațchi.
Proiectul a avut ca obiectiv secundar și implicarea elevilor de liceu din Sibiu în acțiuni de voluntariat și de ajutorare a semenilor. „Parteneriatul nostru cu Arhiepiscopia Sibiului are caracter de tradiție. Facem deja de câțiva ani activități prin care îi implicăm pe elevi și pe cadrele didactice în acțiuni de voluntariat. Atât elevii, cât și cadrele didactice au avut disponibilitatea de a împărți din puținul pe care îl au cu cei aflați în situații mai puțin fericite. Din donațiile noastre s-au achiziționat împreună cu partenerii noștri rechizite pentru acești copii din Coveș. Liceul nostru a pregătit și un desert pentru acești copilași. Este o bucurie pentru noi când vedem zâmbete pe fețele copiilor mai puțin binecuvântați de soartă”, a mărturisit profesoara Oana Sturz de la Colegiul „Terezianum” din Sibiu.
În Coveș se desfășoară numeroase activități parohiale cu cei mici, iar acest proiect a venit să sprijine inițiativa locală de a ajuta elevii să își continue educația.
„Copilașii s-au bucurat foarte mult pentru că astfel de acțiuni din partea unor oameni cu inimă mare sunt destul de rare. Asta nu înseamnă că nu avem pe plan parohial și astfel de acțiuni. Mulțumim Departamentului de Asistență Socială și liceelor din Sibiu pentru daruri. Avem aici tradiții frumoase moștenite din generație în generație, sunt colinde frumoase pe care dorim să le păstrăm pe mai departe”, explică preotul paroh de la Coveș, Andrei Iancu. Copiii au oferit la finalul activității un moment artistic, interpretând colinde, cântece și recitând poezii.
Activitatea de la Coveș s-a desfășurat cu binecuvântarea ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.