Cel dintâi nume amintit este cel al cărturarului-iluminist de la a cărui naștere, în Avrigul Văii Oltului și Munților Făgăraș, se împlinesc 241 de ani chiar astăzi, vineri, 5 iunie 2020.
Este omul care avea să fie considerat părintele-fondator al învățământului în limba română din Țara Românească. Pe meleagurile sibiene a încercat să trezească dorința conaționalilor săi români să înlocuiască scrisurile maghiare și germane cu latineasca limbă română, în vreme ce în Ţara Românească, reuşea să-i determine pe tinerii boierimii să renunțe la limba greacă și franceză în favoarea celei a românilor.
Tot într-o astfel de zi calendaristică, însă a anului 1692, a văzut lumina zilei, în Sadul Mărginimii Sibiului, un alt învăţat ardelean: Samuil Micu Clain (1745-1806), unul dintre corifeii „Școlii Ardelene a Blajului”. Autor al lucrării de început: „Cartea de rugăciuni pentru evlavia omului creştin”, urmată de o alta, scrisă împreună cu Gheorghe Şincai (1754-1816) „Elemente ale limbii daco-romane şi valahe”.
În cele două volume ale cărții intitulate „Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească”, tipărite în 1906 de Editura bucureșteană „Minerva”, istoricul-academician Nicolae Iorga (1871-1940) scrie, referitor la Gheorghe Lazăr (1779-1823): „… a pornit de aici (n.a. Avrig) ca un dascăl sărac la copiii unei cucoane bogate din București, cei cu carte greceasă pentru lume, și cu carte românească numai pentru biserică, și care a dus cu sine binefacerea acelui spirit național pe care-l răspândise dincoace, școala lui Clain, Maior și Șincai. Învățătorul unor timpuri veștede a rămas totdeauna sărac precum plecase, și într-o zi, după tulburările de la 1821 (n.a. – cele cu pandurii lui Tudor Vladimirescu și cu armata fanariotului Ipsilante), în care nu și-a putut afla rostul, o căruță țărănească îl aduce bolnav de moarte în locul de unde plecase-n drumul lui de apostol. În mijlocul Bucureștiului, în marmoră, Avrigeanul pletos cu mustața mică, mușcată în clipele de amărăciune, stă în picioare, făcând o mișcare cu brațul dreapt, în numele spiritului, poruncește timpului să se schimbe (….) aici țărâna lui se amestecă în pământ cu a altor plugari, frați, părinți, moșii și strămoșii lui, tot iobagi de-ai lui Brukenthal (1721-1803) și ai altor nemeși cu cei cu copacii din vale. Un mic semn din piatră cu câteva slove arată că acest trup de sărman zace în pământul bisericii neunite, dar gândul ce a fost în el, acela e în biserica unită și în toate bisericile și casele de cărturari: el suflă slobod în largul României întregi”.
Va trece la cele veşnice în 17 septembrie 1823, fiind înmormântat în curtea Bisericii Ortodoxe „Floriile”. Şi cu toate că a trăit numai 44 de ani, cărturarul-iluminist Gheorghe Lazăr a lăsat urmaşilor săi o impresionantă moştenire cultural-patriotică. În decursul anilor, în memoria lui, ca şi în cinstirea faptelor sale, în Avrig, Sibiu, Bucureşti, Iași și în alte mari sau mici orașe ale țării au fost dezvelite şi sfinţite statui şi busturi cu chipul său, numele lui de renume purtându-l numeroase şcoli, licee, catedre universitare, biblioteci, case de cultură și străzi.
Ioan VULCAN-AGNIȚEANUL
