Avrigul şi-a câştigat locul în panteonul istoriei şi al culturii neamului, în primul rând, prin fapta şi slova celui care a fost Gheorghe Lazăr, fiu al Avrigului şi una din cele mai mari personalităţi ale învăţământului şi culturii noastre.
Gheorghe Lazăr
S-au împlinit anul acesta, la 5 iunie, 239 de ani de la naşterea lui Lazăr şi o datorie morală ne obligă să ne aducem aminte şi să-i închinăm un gând şi o rugăciune căci, dincolo de timp şi de spaţiu, rămâne fapta şi fapta lui Lazăr e temelie solidă pusă culturii şi educaţiei noastre.
Energia constructivă şi patriotismul înflăcărat ale lui Gheorghe Lazăr, anticipând pe cele ale lui Tudor Vladimirescu sau ale patrioţilor paşoptişti, au dat un impuls puternic vieţii culturale româneşti de la începutul secolului al XIX lea.
Dascălul Lazăr a adunat în jurul său, la lecţiile predate la şcoala de la Sfântul Sava, sute de tineri, iar la cursurile de „Istoria neamului“ veneau şi vârstnici. Patosul său revoluţionar trezea in sufletul elevilor săi conştiinţa naţională, Lazăr formula cu un curaj deosebit un program politic şi social şi un ideal naţional: eliberarea de sub jugul fanariot.
Filozoful Lazăr face parte din rândurile acelora care se disting printr-o viziune despre lume mai largă decât cea a contemporanilor săi, are de asemenea, merite incontestabile el introducând în programul de învăţământ logica şi metafizica, predând aceste discipline în limba română deşi „specialiştii“ vremii susţineau că acestea nu se puteau învăţa în limba neamului.
Inginerul Lazăr îşi aduce aportul său la istoria începuturilor ingineriei româneşti, în special ale ingineriei topometrice, avrigeanul facându-se cunoscut în Ţara Românească prin priceperea şi cunoştinţele sale în domeniu, putându-se compara cu oricare din inginerii sau arhitecţii străini aflaţi în Bucureşti la ora aceea.
Omul Lazăr a fost jertfit într-un apostolat închinat neamului şi durerilor sale, viaţa sa scurtă a fost asemeni unei torţe care a ars pentru iluminarea semenilor, făcut din durere şi zbucium, omul Lazăr s-a stins la numai 44 de ani, dar spiritul său a rămas viu în memoria neamului, de aceea acum, putem rosti, ca pe o litanie, cuvintele de încheiere ale romanului „Nicoară Potcoavă“: „Din duhul său care nu se stinge ne-om aprinde noi şi alţii de după noi, cum se aprinde lumină din lumină“.
bibliotecar Maria GRANCEA
Biblioteca orășenească Avrig
