Gerul a pus stăpânire pe Sibiu de câteva zile și, indirect, face victime. De sâmbătă noaptea și până azi noapte, 22 de persoane au ajuns la UPU cu plăgi, contuzii, traumatisme cranio-faciale sau fracturi, după ce au alunecat și au căzut pe gheață.
Foto: Arhivă
”În perioada 20.01.2024, ora 00:00 – 23.01.2024, ora 00:00, la Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu au ajuns, după ce au căzut pe gheață, 22 de persoane cu vârsta cuprinsă între 23 și 75 de ani. Un singur pacient a căzut la patinoar, în timp ce restul au alunecat pe stradă”, a declarat Cristina Bălău, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu (SCJU)
Conform reprezentantului SCJU, majoritatea pacienților au plecat acasă cu recomandări, după ce s-au prezentat la UPU cu contuzii, plăgi sau traumatisme cranio-faciale, dar a fost și o persoană care a refuzat internarea.
Dintre cei care s-au prezentat la UPU (Unitatea Primiri Urgențe) după ce au alunecat .și au căzut pe gheață, trei pacenți au rămas internați, deoarece au suferit răni mai grave. Este vorba despre un pacient în vârstă de 75 de ani, cu traumatism cranio-cerebral, internat pe Secția Neurochirurgie și o pacientă în vârstă de 33 de ani și o pacientă în vârstă de 72 de ani, care au suferit fracturi și au fost internate pe Secția Ortopedie.
Conform reprezentantului Spitalului Județean, nu au fost semnalate cazuri de hipotermii și degerături în perioada menționată.
Autor: Margareta LUPU