Gest de omenie din partea polițiștilor sibieni. Au ajutat o femeie căreia i s-au furat banii

O femeie de 52 de ani a fost victima unei tâlhării în seara zilei de 7 decembrie.

Foto: Facebook Poliția Sibiu

Autorii au fost prinși dar prejudiciul a fost de 680 de lei și un card bancar rămas nerecuperat.

Impresionați de necazul femeii, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică s-au mobilizat și au strâns 1300 de lei pe care i-au dăruit victimei tâlhăriei.

„7 decembrie, Sibiu, strada Râului, ora 7 seara. Tâlhărie calificată. Victima, o femeie de 52 de ani. Presupușii autori, un grup de tineri. Au fost identificați și prinși. Prejudiciul, 680 de lei și un card bancar, nerecuperat.

Foto: Facebook Poliția Sibiu

Un alt caz, o altă victimă, alți autori. Dar ceva a fost altfel.

Amărăciunea femeii că banii munciți cu greu i-au fost furați a atins punctele cele mai sensibile ale colegilor noștri din cadrul Biroului de Ordine Publică Sibiu. S-au mobilizat și au strâns 1.300 de lei, pe care i-au dăruit femeii ieri. Gestul lor i-a descrețit fruntea și i-au readus zâmbetul pe chip.

Ne-am reamintit cu toții că un ajutor oricât de mic aduce o mare bucurie, aduce speranță, încredere, aduce siguranță. Căci, da, și siguranța are multe limbaje și mai multe forme de manifestare.

Mulțumim, dragi colegi, pentru reamintire” au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.