Germania va putea oferi vaccinarea împotriva COVID-19 tuturor adolescenţilor cu vârsta peste 12 ani până la sfârşitul lunii august, în cazul în care Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) va da undă verde vaccinării acestei grupe de vârstă, a declarat ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn, scrie Digi24.
Agenţia Europeană a Medicamentului şi-a început evaluarea la începutul lunii mai pentru a decide dacă extinde la adolescenţi utilizarea vaccinului produs de cele două laboratoare, autorizat în prezent pentru persoanele de la vârsta de 16 ani. Statele Unite au dat undă verde utilizării sale pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.
Până acum, niciun vaccin nu a fost administrat copiilor, care sunt mai puţin expuşi la cazuri severe de boală şi a căror vaccinare nu a reprezentat o prioritate. Însă, aceştia reprezintă o parte importantă a populaţiei şi, prin urmare, vor trebui, de asemenea, să fie imunizaţi pentru a stopa transmiterea bolii, susţin experţii.
Guvernul german îşi anunţase deja obiectivul de a asigura vaccinarea tuturor adulţilor până la sfârşitul lunii septembrie. Odată cu începerea vaccinării adolescenţilor, ţara intenţionează să realizeze imunizarea întregii sale populaţii mai rapid.