George Mihăiță, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți actori de teatru și film din România, este invitatul ultimei conferințe speciale FITS și TNRS din 2019.
Evenimentul va avea loc vineri, 20 decembrie, de la ora 18.00, la Spațiul Habitus, Piața Mică. „Actorul, poezia și viața” este tema acestei conferințe.
George Mihăiţă (n. 23 septembrie 1948) este actor, iar din 2002 este și directorul Teatrului de Comedie București. Recunoscut pentru expresivitate facială, dar și pentru vocea distinctivă, Mihăiţă a jucat în mai mult de 70 de filme și este considerat un actor emblematic al României. Rolul Vuică din „Reconstituirea” de Lucian Pintilie (pelicula a fost aleasă drept cel mai bun film românesc din toate timpurile de către Asociația Criticilor Români de Film) a fost prima apariție într-un film și totodată rolul care l-a propulsat în carieră.
A studiat Arta Actorului la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale” din București, absolvind în 1971. Cariera sa de peste patru decenii a însumat numeroase roluri atât în teatru cât și în filme. Cu spectacolul „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Horațiu Mălăele, în care George Mihăiță joacă rolul Primarului, a participat la numeroase festivaluri din Europa, dintre care: Festivalul International Fringe, Edinburgh, Scoţia, Bukarest Festtage, Viena, Austria, Teatrul Arenal Madrid, Spania, Teatrul Katona Joszef, Budapesta, Ungaria. Pe lângă actorie, s-a dedicat tinerilor și problemelor acestora, încercând să îi ajute și să îi încurajeze prin revistele Salut și Salut Generația Pro, pe care le-a înființat. Două publicații emblematice pentru presa scrisă din România. A publicat cartea Dramele adolesenților, o carte care s-a bucurat de mare succes, în care răspunde întrebărilor puse de adolescenți despre problemele specifice acestei vârste. Ca președinte al Clubului UNESCO Adolescenții, și ca o dovadă a implicării sale în aceast domeniu, a înființat Festivalul de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria” și de asemenea, în 1994, la inițiativa sa, a fost instaurată Ziua Adolescenților.
Ca director al Teatrului de Comedie a revitalizat această instituție prin introducerea mai multor proiecte importante: Festivalul Comediei Românești – festCO (unic în România), COMEDIA ȚINE LA TINEri, Concursul de Comedie Românească, workshop-uri, dar și alte evenimente culturale importante. Abordarea sa modernă și campaniile inedite de marketing au propulsat Teatrul de Comedie ca fiind unul dintre cele mai importante instituții culturale din România.
În 2002 a fost decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc”.
Numele George Mihăiță este strâns legat de teatru, de cinema și de adolescenți, dar este totodată sinonim cu inovația și cu un spirit tânăr.
Conferințele speciale FITS și TNRS sunt organizate de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu în parteneriat cu Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și Habitus.