Cei mai buni absolvenţi ai Colegiului Naţional „Samuel von Brukenthal“ din Sibiu au fost premiaţi de Geiger România. În acest an, premiul „Wilhelm Geiger“ a ajuns la: Ioana Teodora Haţegan (media 9,96), Ioana Luca (media 9,80) şi Bogdan Capră (media 9,76). Cei trei au primit premii în bani în valoare de 1.750 de euro. În plus, absolvenţilor li se oferă posibilitatea de a efectua un stagiu de practică la Geiger, în România sau în Germania. „Am găsit o modalitate de a susţine elevi tineri, capabili şi motivaţi şi, în acelaşi timp, de a le recunoaşte performanţele şcolare extraordinare“, argumentează Lorand Fabian, director executiv Geiger Group România.
Premiul de promovare „Wilhelm Geiger“, ajuns deja la a şaptea decernare, se acordă în fiecare an celor mai buni trei absolvenţi ai liceului german din Sibiu. El a fost acordat pentru prima dată în Germania, în 1997, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea fondatorului companiei.
Grupul german de firme Geiger este activ pe plan internaţional în domeniile materii prime, construcţii şi mediu, având aproximativ 2.000 de angajaţi. (D. M.)