Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o în deplasare pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 3-0 (2-0), în această seară, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii I de fotbal.
Sepsi OSK s-a desprins prin două goluri marcate din lovituri libere, primul reuşit de Gabriel Vaşvari (26), de la circa 30 de metri, al doilea semnat de Claudiu Petrila (45), din marginea careului. Echipa antrenată de Leo Grozavu a parafat victoria prin reuşita croatului Adnan Aganovic (82), cu un şut din afara careului.
Oaspeţii au mai ratat şi alte ocazii de gol, prin Florin Ştefan (63), singur cu portarul, Anass Achahbar (69), Aganovic (73).
Gaz Metan a avut puţine şanse notabile, între care se numără şutul-centrare al lui Mihai Butean (56), care a lovit vinclul, şi ratarea lui Ricardo Valente (82), de la un metru.
Sepsi OSK e neînvinsă de patru etape, în care a înregistrat două egaluri acasă şi două victorii în deplasare.
Gaz Metan a ajuns la a treia înfrângere consecutivă, după eşecurile cu FCSB şi Universitatea Craiova.