Gaudeamus la puterea 2.000

O nouă serie de absolvenți ai Universității „Lucian Blaga“ a plecat de pe băncile facultăților, în fața întregului oraș.

După ani de în care au învațat și s-au format pentru ceea ce urmează în viața reală, aproximativ 2.000 de tineri au sărbătorit și au fost sărbătoriți, miercuri după-amiază, în Piața Mare, într-o nouă ediție a sărbătorii absolvenților: „Gaudeamus“.

Drumul devenirii

Timp de aproape două ore, studenții au ascultat sfaturile celor care au vorbit pe scenă, s-au distrat pe acordurile muzicale ale formației Domino și i-au ascultat pe șefii de promoție de la cele nouă facultății ale ULBS și Academia Forțelor Terestre. Autoritățile locale au fost reprezentate de prefectul Lucian Radu, viceprimarul Corina Bokor și vicepreședintele Consiliului Județean, Marcel Luca. „Locul pe care Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu îl ocupă astăzi li se datorează deopotrivă cadrelor didactice, personalului nedidactic și, în special studenților noștri, pe care îi pe care îi consider parteneri în activitatea noastră. Nimic în această universitate nu s-ar fi putut face fără aportul nemijlocit al acestor studenți și, de aceea, există o permanentă legătură, o simbioză între cadrele didactice care sunt implicate în cercetare studenți”, a apreciat prof.univ.dr.ing. Ioan Bondrea, rectorul ULBS.

Pentru cei peste 2.000 de absolvenți, facultatea s-a încheiat într-un mod special. În cea mai importantă zi din viața academică a studenților, alături le-au fost profesorii care le-au îndrumat pașii, conducerea universității, reprezentanți ai autorităților publice, părinții, rudele sau prietenii. „Gaudeamus – Sărbătoarea absolvenților 2017“ este o acțiune co-finanțată de Primăria municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu. (C.P.)

ULBS, în cifreÎn 2017, Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu are în componență nouă facultăți, peste 14.000 de studenți. 23 centre de cercetare, 2.000 de locuri de cazare, 920 locuri la cantină, 83 de programe de licență și 120 programe de master.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*