Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de peste 47,4 milioane de lei, în 2016 | RAPORT

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) au efectuat, în 2016, un număr de 41.721 inspecții în domeniul controlului poluării și în domeniul biodiversității, biosecurității și ariilor protejate, în urma cărora au aplicat amenzi de peste 47,4 milioane de lei.

Cuantumul amenzilor în creștere cu 5,43% față de anul anterior, potrivit datelor instituției, consultate de AGERPRES. Statistica GNM arată că, în perioada 1 ianuarie — 31 decembrie 2016, au fost aplicate 1.644 de avertismente și 2.795 de amenzi contravenționale în valoare totală de 47.444.220 lei.

În același timp, au fost impuse 236 dispoziții de sistare a activității și au fost formulate 103 sesizări penale.
Conform sursei citate, din totalul celor 41.721 de inspecții organizate la nivel național, în cursul anului trecut, 31.803 au vizat domeniul controlului poluării, iar numărul amenzilor aplicate a fost de 2.350, în valoare de 32,123 milioane de lei. De asemenea, au fost emise 164 de dispoziții privind sistarea activității și 40 de propuneri de suspendare a acordurilor/autorizațiilor de mediu.
Pe de altă parte, pe segmentul biodiversității, biosecurității și ariilor protejate, Garda de Mediu a efectuat, anul trecut, 9.918 de controale, din care mai mult de jumătate (5.844) au fost inopinate. În urma acțiunilor de control s-au aplicat 445 de amenzi contravenționale în valoare de 8,320 milioane de lei, 248 de avertismente, 72 de dispoziții de sistare a activității și 3 propuneri de suspendare a autorizațiilor/acordurilor de mediu.
GNM menționează că, față de Planul de Activitate al Gărzii, aprobat de ministrul Mediului, Comisariatul General a dispus realizarea altor controale tematice neplanificate, care au condus la dublarea numărului acestora, respectiv circa două tematice pe lună.

Din aprilie 2016, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu este sibianul Bogdan Trif.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*