Inspectorii Gărzii de Mediu Sibiu au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 848.000 lei, ca urmare a constatǎrilor efectuate în decursul anului trecut şi a încǎlcǎrii prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului. Totodată, în 12 cazuri a fost dispusă sistarea activității.
Activitatea de inspecţie şi control a însumat 774 controale, fiind impuse în total de 919 măsuri coercitive cu termene de realizare atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice.
Cum s-a controlat
Controalele au inclus atât acţiuni tematice (51), controale planificate (290), controale cu alte autoritǎţi (49), acţiuni de control dispuse de Comisariatul General (174), cât şi inspecţii la obiective noi, inspecţii pentru verificarea măsurilor impuse, autosesizări şi reclamaţii, vizînd în esenţă, derularea activităţilor, exclusiv în baza autorizaţiilor de mediu, emise de Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu / Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.
Printre principalele abateri depistate s-au numărat: desfăşurarea activităţilor fără a deţine autorizaţie de mediu, absenţa documentelor doveditoare privind transportul deşeurilor pe teritoriul României și absenţa evidenţei gestiunii deşeurilor generate ca urmare a desfăşurării actvităţii de producţie.
Alte neajunsuri au fost încălcarea prevederilor H.G. nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate; nerespectarea prevederilor actelor de reglementare și depozitarea necontrolată a deşeurilor. „Abaterile legislative constatate în urma controalelor din acest an au condus la impunerea de măsuri coercitive cu termene scadente de realizare şi verificarea realizǎrii acestora până la obţinerea actelor de reglementare și la conştientizarea operatorilor economici cu privire la importanţa şi necesitatea protecţiei mediului şi prevenirea poluării mediului la nivelul organizaţiei“, susține Constantin Dragomir (foto), comisarul-șef al Gărzii de Mediu Sibiu.
Obiectiv atins
Planul anual de activităţi pentru anul 2015 a fost îndeplinit în proporţie de 95,5% de către Comisariatul Judeţean Sibiu al Gărzii Naționale de Mediu. Acest plan cuprinde atât numărul de controale repartizate unui comisar, participarea la şedinţe publice, seminarii, cursuri de instruire, acţiuni de conştientizare, cât şi activităţile de birou, respectiv întocmirea/transmiterea de sinteze/rapoarte/raportări, răspunsuri la sesizări, studiu legislativ etc. Cooperarea inter-instituţională s-a concretizat în 2015 prin efectuarea unui număr total de 49 acţiuni de control cu alte instituţii, cum ar fi cu: Inspectoratul Judeţean de Poliţie , Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Sistemul de Gospodărire a Apelor Sibiu, Alba şi Mureş, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu.