Nimic nu e mai reconfortant decât momentele de retrospectivă. Avem Facebook, Instagram, aplicaţii peste aplicaţii, tehnologie care ne arată câte minunăţii am realizat în anul care se chinuie să-şi dea obştescul sfârşit. Ne umplem de mândrie, admirându-ne realizările şi sperând ca şi alţii să le observe.
Raluca Vlaicu
Este minunat! Nimeni nu ne poate citi fricile, dezamăgirile sau tristeţile. La ce ar fi bun?! Fac parte dintr-un trecut care nu ne mai aparţine. Fiecare zi este un nou început din restul vieţii noastre. Suntem ceea ce suntem datorită trecutului şi devenim într-o proiecţie utopică viitoare, datorită prezentului.
Ne facem bilanţul, ne proiectăm visurile, ne analizăm posibilităţile şi întotdeauna, dar întotdeauna, o vom alege pe cea mai nefavorabilă; cu siguranţă celelalte ar fi fost mai bune. Nu vom ştii niciodată: “nu-ţi poate lipsi ceea ce n-ai avut”, spunea un mare gânditor.
Nu ştiu! Dacă aş ştii, aş fi un om mai bun şi mai înţelept. Pot doar să încerc la fel ca fiecare. Pot să încerc să dăruiesc, să fiu prezent, să împărtăşesc, să nu judec şi să iubesc. Iubesc ceea ce este, ceea ce nu am şi ceea ce-mi doresc.
Putem oare iubi necunoscutul şi dorinţa? Visul? Viaţa netrăită, dar proiectată? M-am întrebat mereu de unde provine bucuria trecerii dintre ani: tradiţie, descătuşare, desprinderea de trecut, speranţa în mai bine într-un viitor foarte apropiat? Probabil că este puţin din fiecare şi mult, mult mai mult din necunoscut… Sufletul omului este compus din firimituri de stele, legate cu un strop de divinitate în care se ascunde magia speranţei şi darurile Pandorei.
Ce păstrăm şi ce uităm în noul an?! Două acţiuni care ne îndeamnă să privim în interiorul nostru. Sunt acte de libertate care presupun discernământ sau nu. Nu trebuie să păstrăm nimic şi nici să uităm, dacă nu ne dorim. Putem, în schimb, să devenim proprii noştri stăpâni, proprii noştri păpuşari şi să ne asumăm atât reuşitele, cât şi eşecurile, sau nu… Este doar o chestiune de decizie.
La mulţi ani!
Raluca VLAICU
