Inaugurarea unei şcoli este întotdeauna un eveniment plin de semnificaţii pentru că educaţia înseamnă iluminare.
Înseamnă posibilitatea de a contempla noi orizonturi şi de a modela minţi tinere. Înseamnă şansa de a influenţa viitorul prin formarea conştiinţelor tinere. Adevărul este că Sibiul a fost permanent animat de dorinţa de a ridica nivelul de cultură al locuitorilor lui, întrucât cunoaşterea a însemnat întotdeauna putere.
În anul 1969, Facultatea de Istorie din Sibiu a fost înfiinţată ca secţie a Universităţii din Cluj-Napoca. Doi ani mai târziu, facultatea a fost transformată în Facultatea de Filologie şi Istorie a cărei Catedră de Filologie includea secţii de Germană, Engleză şi Română. În acelaşi an a fost înfiinţată Facultatea de Administraţie Publică cu un program de studii unic în ţară. Anul următor s-a născut o nouă facultate – Facultatea de Tehnologia Prelucrării Lemnului, funcţionând sub patronajul Universităţii din Braşov. Evoluţia impetuoasă a învăţământului superior din Sibiu a determinat înfiinţarea unui institut autonom de învăţământ superior în anul 1976. Institutul includea următoarele facultăţi: Filologie şi Istorie, Administraţie Publică şi Construcţii de Maşini. Dar vremurile ne-au fost din nou potrivnice. În ciuda unei prestaţii care s-a bucurat de recunoaştere naţională şi internaţională, regimul dictatorial al anilor ‘80 a cărui politică anticulturală şi antiuniversitară era îndreptată împotriva vieţii intelectuale, a suprimat treptat activitatea Facultăţilor de Filologie, Istorie şi Drept, până când acestea şi-au încetat cu desăvârşire existenţa. Ca o ironie a sorţii, Facultatea de Drept avea să-şi sfârşească existenţa la exact o sută de ani după desfiinţarea anterioară. Numai Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini şi-a continuat existenţa sub forma unui Institut de Subingineri ca parte a Institutului Politehnic din Cluj-Napoca. Din numărul total al studenţilor, 75% urmau cursuri care-i calificau drept ingineri în Tehnologia construcţiilor de maşini. Din 12 mai 1995, Universitatea din Sibiu a primit numele ilustrului scriitor şi filozof român, Lucian Blaga.
Era un nou început. Nimic nu mai putea stăvili acum dezlănţuirea resurselor înnăbuşite ani de-a rândul. Nimic nu mai putea împiedica Universitatea din Sibiu să îşi împlinească destinul: acela de a fi un centru de excelenţă academică şi înnoire socială. Cu o tradiţie de 220 de ani de învăţământ superior sibian şi 50 ani de existenţă a Universităţii din Sibiu avem misiunea de a consolida toate realizările şi cuceririle sale. În acelaşi timp trebuie să demonstrăm că suntem o universitate dinamică, aşa cum au concluzionat echipele de audit extern care au evaluat universitatea noastră, o universitate cu aspiraţii reale pentru modernitate şi internaţionalizare, o universitate care promovează excelenţa şi continua înnoire socială.
ULBS și-a câștigat un loc de cinste în peisajul academic național și o recunoaștere la nivel international, cu peste 200 de acorduri de cooperare cu universități de marcă din UE, și peste 100 cu universități din afara UE, din toate colțurile lumii, având cu adevărat o dimensiune internațională.
La Mulți Ani, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu!
prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, rector ULBS