Galerie de artă în stradă

„Sărutul vascularizat“, „Sudan – ultimul rinocer alb“ sau „Poți să simți“ sunt doar câteva dintre cele mai noi lucrări de artă stradală ale Sibiului. Ele spun povești și încântă ochi și minți, atât ale sibienilor, cât și ale turiștilor.

Andrei Oltean, președintele Asociației Art Factory Transilvania și inițiatorul Sibiu International Steet Art Festival, spune că în toate centrele de informare turistică ale județului există deja câteva sute de hărți ale traseului muralelor, iar el și colegii săi sunt pregătiți oricând atât pentru instruirea ghizilor autorizați din județ, cât și pentru realizarea de ghidaje proprii. „Fiecare dintre aceste lucrări de artă adunate în cea mai complexă galerie urbană are în spate o poveste pe care noi suntem pregătiți pe cont propriu să o transmitem mai departe. Harta lucrărilor a fost deja postată pe site-ul nostru și tipărită în câteva sute de exemplare care se regăsesc în centrele de informare turistică“, ne-a declarat Oltean.

64 de lucrări

În cadrul ediției a IV-a, au prins formă 16 picturi murale, care completează galeria de artă stradală a Sibiului, ajunsă la 64 de lucrări și peste 5.500 metri pătrați. Muralele au fost realizate pe o serie de calcane gri, șase dintre locații fiind școli generale și licee din Sibiu: Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” găzduiește trei lucrări, inclusiv ale artiștilor străini invitați din Brazilia și Rusia, Colegiul Economic „George Barițiu” şi Școala Gimnazială nr. 4 s-au îmbogățit cu câte două picturi murale, iar școlile nr. 1, nr. 20, precum și Colegiul Tehnic Energetic au primit fiecare câte o lucrare de artă stradală.

Circuitul este completat, în premieră, cu lucrări de mari dimensiuni: un perete de 300 de metri pătrați pe spatele Sălii Transilvania, la care a lucrat artistul Ortaku, dar și o fațadă a Casei de Cultură a Studenților, semnată de Recis de la Sweet Damage Crew. În plus, Cristian Scutaru a realizat o lucrare pe un bloc de pe strada Mirăslău, iar Optics Crew, format din artiștii Lost.Optics și Pren, îmbracă întreaga centrală termică de pe Aleea Buia în 400 de metri pătrați de culoare, fiind cea mai mare lucrare din toate edițiile.

Implicare în comunitate

O altă noutate importantă este revitalizarea a trei puncte de transformare electrică, regăsite pe strada Cetăţii, în Piaţa Habermann şi pe Calea Poplăcii.

De asemenea, cu mare însemnătate este lucrarea colaborativă „#HOPE”, realizată de către artistul sibian Alin Trif pe un perete al sediului Fundației U.C.O.S., în care a implicat copiii cu probleme, dar și peretele interior din cadrul Școlii Finlandeze din Sibiu, pe care artistul Pisica Pătrată l-a însuflețit în propriul stil.


Viorica MAIER

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*