Un nou proiect de dezvoltare urbană perturbă liniștea locatarilor din parcul Sub Arini. Speriați de amploarea unui ansamblu imobiliar care urmează a fi construit într-o zonă virgină de vegetație și pădure, aflată pe Școala de Înot, în stânga micii alei care ducea spre patinoar, 36 de locatari spun un mare „NU“ intenției Primăriei municipiului Sibiu de a autoriza realizarea construcției și, totodată, de a modifica planul urbanistic al zonei.
Într-un glas hotărât, aceștia acuză Primăria că închide ochii la acțiuni ilegale și totodată că a acționat preferențial, fără a ține cont de încadrarea zonei ca subzonă dotări/funcțiuni sportive, precum și de nevoile reale ale locuitorilor de pe străzile Școala de Înot și Zaharia Boiu.
„Acționează pe baza unei înțelegeri oculte“
„Nu există un interes public în această inițiativă urbanistică, iar beneficiarul unui astfel de PUZ (PUZ încadrare urbanistică teren înscris în CFR 122278 Sibiu conform deciziei civile nr. 2984/2018) nu este nicidecum municipiul Sibiu, PUZ-ul fiind realizat în favoarea unei persoane fizice private, în lipsa oricărei cereri formulată explicit de aceștia. În acest context, în mod rezonabil, se poate presupune că municipiul, pe baza unei înțelegeri oculte, acționează în interesul strict, privat și concret al unor persoane fizice cu influență locală, inducând în eroare cetățenii afectați și vecinătatea, ceea ce este valid nelegal“, precizează avocatul Florin Vrânceanu, în memoriul său cu observații privind intenția de elaborare a PUZ-ului zonei.
Pe lângă faptul că proiectul nu divulgă identitatea beneficiarilor reali, locatarii din zonă acuză că proiectul ascunde investiția principală, documentația nu are la baza o situație corectă a actualelor imobile, nu identifică problemele de mediu și nu cere verificări sau avize, există contraindicații flagrante în cadrul documentației, iar planșa reglementatoare indică posibile încălcări ale limitei proprietăților învecinate.
Stradă prin parc?
Dr. Rodica Munteanu, proprietara unei case de pe strada Școala de Înot, se declară îngrozită de noul proiect imobiliar și toate modificările aduse zonei în care locuiește în liniște de mai bine de 40 de ani. Aceasta afirmă că aleea îngustă, închisă acum cu o poartă, care ducea spre patinoarul de odinioară urmează a se transforma într-o cale de acces cu două benzi, vor exista intersecții amenajate și semnalizate și, fără îndoială, va crește alarmant traficul de mașini și persoane în zona din fața casei ei. Teama cea mai mare îi este legată de încălcarea proprietății sale și construirea unui drum mai mare și lat prin fața imobilului pe care îl are în proprietate.
„Se întâmplă ceva care nu e la vedere și care seamănă ca o spaimă de bau bau. Am sentimentul că niciodată nu poți să știi ce se va întâmpla cu adevărat, câtă vreme Primăria lasă senzația că lucrează unul singur sau doi proprietari, ceea ce este total greșit. Pare că acest plan urbanistic nou al zonei a fost făcut ori în dispreț, ori pe genunchi“, acuză reputatul medic sibian.
Cei 36 de locatari ai străzilor Școala de Înot și Zaharia Boiu cred că viitorul plan al zonei presupune amenajarea unei căi de acces de legătură, între două zone cu intersecții, a căror suprafață stabilită procentual, este nu semnificațiv mai mare, ci exponențial mai mare, decât cea existentă, 40,71% față de 3,67% pentru circulații carosabile și 12,12% față de 3,18% pentru circulație pietonală.
Ce fac autoritățile?
Agenția de Protecția Mediului a intrat și ea în joc, la solicitarea localarilor, și încă din 2004, data primei tentative de modificare a zonei, arăta că terenul în cauză, situat în Sibiu cu intrare din Școala de Înot, aflat între complexul Silva și patinoar, este acoperit de vegetație de tip forestier având vârsta similară arborilor din parcul Sub Arini. Din punct de vedere al biodiversității, ecosistemul conservă elemente valoroase, constituind în același timp refugie pentru diferite specii protejate de passeriforme, microchiroptere și mamifere de talie mică. Mesagerul de Sibiu a solicitat oficial un punct de vedere din partea Primăriei municipiului Sibiu, însă acesta nu a fost primit până la închiderea ediției.
RODICA MUNTEANU, locatară: „Extinderea căii de acces în dimensiuni tinde să dovedească faptul că se dorește o altă funcțiune pentru terenurile reglementate care ar necesita acces auto de dimensiuni mari, de exemplu autocare sau camioane de aprovizionare. O astfel de funcțiune nu poate fi permisă!“.
Dana MUNTEANU