Proiectul “Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane” se încheie sâmbătă 2 iulie, cu tradiţionalul concert în aer liber susţinut de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu în Piaţa Mare. Evenimentul este programat la ora 20.30 iar intrarea este liberă.
Tradiționalul concert open air cu care se încheie ediţia din acest an a festivalului de muzică româno-americană se constituie într-un omagiu adus uneia dintre cele mai mari cântăreţe de operă din secolul XX, soprana Virginia Zeani, supranumită „prima donna assoluta” a declarat Roxana Pepelea, consultant artistic la Filarmonica de Stat Sibiu.
Alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu pe scena din Piaţa Mare va mai urca Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, dirijorul Tiberiu Soare, soliştii Silvia Micu, George Ionuț Vârban, Florina & Florin Mariș Hinsu şi Irina Ioana Baianț. Programul serii cuprinde arii și coruri din opere de Mozart, Donizetti, Gounod, Verdi, Puccini, Bizet, Dvořák. Evenimentul va fi transmis în direct şi poate fi urmărit gratuit pe pagina www.filarmonicasibiu.ro