Asociația pentru Copil și Familie HEART, împreună cu Asociația Mâini Unite, organizează vineri, 21 noiembrie, de la ora 18:00, la Royal Ball Room by Hilton, Gala Caritabilă „Dotăm o casă ca acasă”. Evenimentul își propune să aducă speranță și sprijin copiilor aflați în îngrijirea Hospice-ului „Carl Wolff” din Sibiu.
de Maria-Antonia Oana
Principalul obiectiv al galei este strângerea de fonduri pentru amenajarea și dotarea unui spațiu special destinat acestor copii. „Când sunt mare, voi fi înger” este sloganul care aduce în atenție greutățile prin care trec micii pacienți.
Copiii aflați în grija Hospice-ului „Carl Wolff” se confruntă cu suferințe și provocări greu de imaginat: tratamente dificile, incertitudine și dureri nemeritate la vârsta lor. Această gală nu este doar un eveniment, ci un act de solidaritate, o promisiune că nu vor fi niciodată singuri.
„Fiecare gest contează. Fiecare donație înseamnă o fărâmă de liniște, o clipă de bucurie, un zâmbet oferit unui copil care merită tot cerul”, a transmis Liliana Tempean, președintele Asociației pentru Copil și Familie HEART.
Accesul la eveniment se face pe baza unei donații de 350 lei/persoană, în contul Asociației pentru Copil și Familie HEART: RO16INGB0000999907913786 – ING Bank Sibiu.
Programul artistic va completa atmosfera serii prin momente susținute de DreamCatchers Band (Anca Mărginean, Marius Țuța, Mihai Neagu), Școala de Balet Reverence by Adela Floricioiu, Sebastian Emanuel Stan și Claudia Trif. Pentru al patrulea an consecutiv, evenimentul va fi prezentat de Andreea Bogdan.











