Funeraliile regretatului actor Alain Delon vor avea loc sâmbătă, pe domeniul său de la Douchy

Funeraliile actorului francez Alain Delon, decedat duminică la vârsta de 88 de ani, vor avea loc sâmbătă pe domeniul său de la Douchy, potrivit mai multor surse, informează AFP, citat de Agerpres

foto: Agerpres

Funeraliile actorului, a cărui dispariţie a generat o ploaie de omagii venite din toată lumea, din Italia până în Japonia, sunt preconizate să se desfăşoare la orele 17:00 în Douchy-Montcorbon, o comună din departamentul Loiret (centrul Franţei), unde actorul şi-a petrecut ultimii ani şi unde a murit, potrivit posturilor de televiziune CNews şi BFMTV.

Monseniorul Jean-Michel Di Falco, fost episcop de Gap (oraş în sud-estul Franţei) şi care îl cunoştea pe Alain Delon, credincios „de mult timp”, va oficia funeraliile actorului, a declarat prelatul pentru AFP fără să precizeze nici locul şi nici ora ceremoniei.

Actorul dorea să fie înmormântat pe domeniul lui, în apropierea câinilor lui, ceea ce necesită o autorizaţie din partea prefecturii. A dorit totodată ca înmormântarea să aibă loc în prezenţa a doar câteva zeci de apropiaţi, fără omagiu naţional.

Adulat atât în Franţa, cât şi peste hotare, actorul din ”Ghepardul” şi ”Samuraiul” era considerat aproape în unanimitate o legendă a cinematografiei, dar şi o personalitate care a divizat prin luările de poziţie reacţionare, orgoliu şi machism.

Moartea sa marchează încheierea unui capitol din istoria cinemaului francez al anilor 1960-1980, influent şi apreciat pe plan internaţional.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*