
Şi la Păltiniş se va sărbători, săptămâna viitoare, World Snowboard Day
„Așteptăm cu mare interes tineri din toată țara pentru această sărbătoare inedită. Vom organiza un spectacol demonstrativ în fun-park pentru toți dependenții de adrenalină, fie că vor avea curajul să urce pe placă sau vor dori doar să privească acrobațiile“, promite Cristina Badiu, PR manager la Arena Platoș. Seara se va încheia cu vizionarea unui film ce are ca temă principală sporturile de iarnă, „A collection of individuals“.
Petrecere de sfârşit de an
Anul 2012 se va încheia cu o petrecere de pomină în apres-schiul complexului. De Revelion, la Arena Platoș vor mixa trei DJ din România și Franța, iar pârtiile vor fi deschise până la miezul nopții. „Între orele 22 și 24 se va schia gratuit pe toate pârtiile complexului, după care petrecerea se va muta în apres-schi. Intrarea este liberă pentru toți cei ce doresc să înceapă anul pe pârtie“, anunţă Badiu. Atmosfera petrecerii va fi întreținută de DJ K-LU & CAMPsauvage DJS.
Martin Freinademetz | administrator
„Având în vedere că cei mici sunt în vacanță și majoritatea părinților și-au luat câteva zile de concediu între Crăciun și Revelion, am decis să trecem la acest program pentru ca oricine, oricând, să poată veni să schieze. E un moment de relaxare pentru toată lumea după un an atât de încărcat.”