Fuga Lolelor reprezintă unul dintre cele mai vechi obiceiuri săsești din Ardeal. Având originile în Evul Mediu, evenimentul s-a desfășurat sute de ani în Agnita, după obiceiul strămoșesc. Tradiția a fost însă uitată o vreme, apoi reluată, spre deliciul localnicilor și, mai ales al turiștilor. În acest an, celebra Fugă a Lolelor va avea loc în data de 29 ianuarie.
Obicei străvechi
Fuga Lolelor este o sărbătoare cu multe variante și obiceiuri, de la sat la oraș, în funcție de comunitate și de zona. În comunitățile din Transilvania, Lolele la sași sau Fărșangul la maghiari, se țineau în perioada dintre Bobotează și Miercurea Cenușii, înainte de lăsata secului, marcând simbolic pregătirea pentru începerea noului an agrar.
Măști, dansuri și gogoși
Obiceiul „lolelor“ – Urzelnlaufen, atestat din secolul al XVII-lea și originar din orașul Agnita, a dispărut o dată cu emigrarea masivă a sașilor transilvăneni din România. Acest obicei, inițial săsesc, înglobează tradiții ale breslelor din Evul Mediu, prezintă meșteșugurile tradiționale, simbolizează alungarea iernii și marchează, într-un context umoristic rafinat, trecerea într-un nou an. Prin acest proiect, organizatorii, și-au propus revitalizarea carnavalului, adăugarea unui suflu contemporan și asigurarea condițiilor necesare perpetuării lui de către etniile conlocuitoare din regiune. Personajele tradiționale din Fuga Lolelor sunt reconstituite fidel, așezarea făcându-se după rangul breslelor și dansurile pe care le desfășoară, prescrise cu strictețe de tradiție. Defilarea celor aproximativ 100 de personaje mascate se va face pe străzile orașului. În traseul lor, lolele atrag publicul într-un dans tradițional, iar participanții primesc drept recompensă câte o gogoașă.
Legenda lolelor
Denumirea de lole vine de la „lallen“ – a se bâlbâi, ceea ce se referă la felul de a vorbi sub mască, termen ce se folosea doar în limba română. Etimologic, cuvântul săsesc „Urzeln“ nu s-a putut traduce. Se presupune că denumirea cuvântului „Urzeln“ derivă de la îmbrăcămintea confecționată din resturi de textile, ceea ce în dialectul săsesc din Agnita se numea Urzen. O altă variantă de a explica denumirea de Urzeln își are originea într-o legendă transmisă oral. Se spune că acest obicei s-a născut în Evul Mediu, în secolul al XIII-lea, în vreme ce hoardele turcilor năvăleau în micuțul târg săsesc al Agnitei. Locuitorii, speriați de urgiile făcute de aceștia, s-au refugiat în biserica fortificată, decimați de repetatele atacuri, dar și de foame și epidemii. Câțiva dintre bărbați, care își pierduseră curajul, preferând jugul sclaviei, unei morți sigure, s-au repezit să deschidă dușmanilor porțile cetății. Văzând acestea, fiica unui blănar, pe nume Ursula, s-a îmbrăcat într-un costum de bărbat confecționat din pânză albă, pe care erau cusute bucăți de zdrențe de culoare neagră. În spate avea prinsă o talangă, iar în mână un bici, fața fiindu-i acoperită de o mască demonică. Astfel costumată, Ursula, plină de curaj, ieși, cu pocnete de bici și în sunete asurzitoare de talangă, în fața dușmanilor. Turcii, speriați, crezând că este însuși diavolul, au intrat în panică și au părăsit cetatea. Astfel, Agnita a fost salvată. În amintirea acestei fapte de curaj de care a dat dovadă Ursula, se sărbătorește ziua Ursulei, cunoscută sub denumirea de Urzelntag.
Obicei săsesc
Fuga Lolelor din Agnita se înscrie în ciclul tipologic „Carnavalul de la oraș“. Obiceiul Lolelor corespunde cu perioada carnavalului, având rădăcini adânci în activitatea breslelor. Acestea aveau rolul de a conduce asociațiile meștesugarilor și, în fiecare an, în ultima duminică din ianuarie, aveau loc alegeri noi în cadrul acestor organizații. Cu această ocazie, obiceiul înmânării lăzii de breaslă, împreună cu toate actele noului staroste și ale calfelor, era însoțit de „lole“, personaje amuzante, care aveau rolul să protejeze și să însoțească lăzile de vecinătate. Participarea acestora a devenit, în timp, un obicei popular foarte important pentru comunitatea săsească a Agnitei.
Alaiul breslelor
Personajele tradiționale din întregul alai reamintesc de vechiul obicei ce aparținea breslelor, meșteșugăritul fiind ocupația de bază a populației din Agnita. Parada era condusă de căpetenia breslei cizmarilor, însoțită de doi copii între 12 și 14 ani, simbolizând îngerii păzitori, a căror îmbrăcăminte era identică cu cea a căpeteniei. Ca simbol al breslei cizmarilor, aceștia purtau o coroană mare, confecționată din crengi de brad, în vârful căreia erau prinși un măr și un clopoțel care suna foarte plăcut la fiecare mișcare. Steagul de breaslă, datat cu anul 1767, încheia alaiul breslei cizmarilor. Urma breasla croitorilor, reprezentată de două personaje tradiționale: căluțul croitorului și un personaj mascat, ce defilau cu lada și steagul de breaslă, încheind cu dansul căluțului. Breasla blănarilor era însoțită de două figuri simbolice: coroana blănarilor și ursul. Breasla care încheia alaiul purta steagul dogarilor. Aceasta era reprezentată de doi bărbați care învârteau, cu iscusință, un cerc de butoi pe care erau puse, în formă piramidală, pahare pline cu vin, fără a vărsa nici o picătură.
Costumația
Costumul de lolă era confecționat din pânză albă, pe care erau cusute fâșii negre, așa încât pânza cea albă era vizibilă la fiecare mișcare. Fața era acopererită de o mască pictată, confecționată dintr-o sârmă deasă, în jurul căreia erau prinse fie o blăniță de iepure, de jder sau de nurcă, iar în partea din spate a costumului, legată de mască, era prinsă o coadă lungă, împletită din cânepă, cu o fundă colorată. De brăcinar erau prinse două talăngi. În mâna dreaptă ținea un bici lung din piele și cîânepă numit Korbatsch, din care se pocnea, iar în stânga țineau un clește din lemn crestat, numit Quetsche, în care erau prinse gogoșile și o zuruitoare, Ratsche, care avea rolul de a face zgomot. Fiecare costum de lolă era marcat cu un număr prins de mască.
Finalul carnavalului
Festivitatea alaiului se încheia în fața Primăriei, prin intonarea imnului Transilvaniei, „Siebenbürgen Land des Segensú“, și urările de sănătate și prosperitate în noul an. Momentul culmina cu ridicarea măștilor tuturor participanților. De acum încolo, până seara, lolele aveau dreptul să meargă în grupuri pe străzi, din casă în casă, unde, prin pocnete și zgomotul tălăngilor, alungau spiritele rele. Pe stradă, lolele învârteau cunoscuții și admiratorii cu biciul, iar cei care le recunoșteau primeau, drept recompensă, câte o gogoașă. Seara, lolele se adunau pe grupe în mai multe case, unde se servea vin, sarmale și gogoși, petrecând până în zori de zi.
