După o întrerupere de un an, din cauza pandemiei, astăzi, în ultima duminică a lunii ianuarie, la Agnita a revenit tradiționala Paradă a Lolelor.
Fuga Lolelor este o sărbătoare cu multe variante și obiceiuri, de la sat la oraș, în funcție de comunitate și de zona. În comunitățile din Transilvania, Lolele la sași sau Fărșangul la maghiari, se țineau în perioada dintre Bobotează și Miercurea Cenușii, înainte de lăsata secului, marcând simbolic pregătirea pentru începerea noului an agrar.
Legendele spun că obiceiul Fuga Lolelor îşi are rădăcinile în Evul Mediu. Pe când năvălitorii turci au asediat cetatea Agnitei, o tânără curajoasă pe nume Ursula s-a deghizat într-un costum înfricoşător, a ieşit din cetate şi pocnind din bici făcea zgomote asurzitoare ce i-au alungat pe turcii speriaţi.
În secolele XVII-XVIII, obiceiul Lolelor era strâns legat de obiceiul înmânării lăzii de breaslă noului staroste. Adunarea era însoţită de Lole, personaje amuzante, care aveau rolul de a proteja lăzile de vecinătate.
La Agnita, obiceiul este păstrat de către Asociația Breasla Lolelor, care în fiecare an organizează Parada Lolelor.
După ce anul trecut parada nu a fost ținută din cauza pandemiei de Covid 19, în acest an ea a fost reluată.
În ciuda frigului și a vântului pătrunzător, zeci de agnițeni și turiști s-au strâns în centrul orațului pentru a vedea tradiționala paradă. Și nu au avut ce să regrete. Peste 100 de tineri (și mai puțin tineri), înveșmântați în costumul tradițional al Lolelor, și cu măști înfricoșătoare pe fețe au mărșăluit, au cântat au pocnit din bice și au dansat prin centrul orașului.
Foto: Ovidiu Lebu