Foto. Ziua Poliției sărbătorită la Sibiu alături de copii

Atmosferă de sărbătoare astăzi în Piața Habermann din Sibiu. Polițiștii sibieni au venit aici alături de cei mici pentru a sărbători Ziua Poliției, care este marcată în 25 martie.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Manifestările dedicate acestei zile se vor întinde până sâmbătă.

Astăzi, în Piața Habermann pricipalii invitați ia polițiștilor au fost copiii. Pentru ei polițiștii de la Rutieră au prezentat principalele reguli pecare cei mici trebuie să le respecte atunci când se află în trafic, în special ca pietoni.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Copiii au recapitulat regulile privind circulația pietonilor, a bicicletelor și a trotinetelor cu ajutorul unei intersecții amenajate pentru aceștia la scara redusă.

Cei care s-au dovedit a fi cei mai buni au primit din partea oamenilor legii legitimații asemănătoare cu cele de polițist.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Polițiștii sibieni i-au așteptat pe vizitatori cu standuri expoziţionale de tehnică folosită în activitatea de poliţie, un atelier al polițiștilor Serviciului Acțiuni Speciale, demonstrații de dresaj canin și ateliere de educație rutieră, inclusiv laboratorul mobil de educație rutieră, precum și un laborator criminalistic mobil de ultimă generaţie folosit pentru realizarea unei cercetări eficiente la locul comiterii unei infracţiuni.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Acțiunile din Piața Haberman vor continua și mâine, 24 martie.

Sâmbătă, 25 martie a.c., începând cu ora 10.30,  polițiștii sibieni vă invită la un tur cu bicicleta, cu plecare din fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, pe traseul Sibiu – Rășinari – Poplaca – Orlat – Sibiel – Vale – Săliște, al cărui scop principal este acela  de conștientizare a participanților la trafic asupra prezenței bicicliștilor, dar și de promovare a sportului în aer liber.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Tot sâmbătă, în intervalul orar 11.00 – 13.00, în curtea Școlii Gimnaziale Săliște, polițiștii sibieni vor desfășura activități similare celor din Piața Habermann.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Ziua Poliției Române este celebrată și de polițiștii Centrului Chinologic ”Dr. Aurel Greblea” Sibiu, instituție care, sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 12.00 – 16.00, își deschide porțile publicului larg. În Ziua Porților Deschise, la sediul centrului, pe Calea Dumbrăvii, nr. 157 din municipiul Sibiu, vor avea loc demonstrații de dresaj canin, se va putea interacționa cu câinii polițiști și vor putea fi văzute diverse materiale, echipamente și autospeciale utilizate în dresaj și transport de câini polițiști.

În 25 martie se împlinesc 201 ani de atestare documentară a instituției Poliția Română.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*