FOTO, VIDEO: Școala 1 din cartierul Ștrand, modernizată și mai eficientă energetic

Cei 550 de elevi și profesori ai școlii nr. 1 din cartierul Ștrand au început cursurile într-o clădire modernizată și mai eficientă energetic. Primăria Sibiu a finalizat un proiect amplu, finanțat din fonduri europene, investiția fiind de 7 milioane de lei.

“Am folosit perioada în care nu s-au făcut cursuri și s-a lucrat intens astfel că, acum, această clădire publică oferă condiții mai bune elevilor și cadrelor didactice. Încălzirea se face mai eficient, iluminatul este alimentat cu energia produsă panouri solare, iar consumul de utilități este monitorizat și reglat de un sistem smart care asigură economia și eficiența. Reamintesc că un astfel de proiect s-a finalizat în acest an la Liceul Noica, iar la școala nr. 21 și Radu Selejan lucrările sunt aproape de finalizare. Continuăm astfel să investim în educație, asigurând o infrastructură corespunzătoare”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

 

Lucrările realizate, pe scurt:

  • Clădirea școlii și sala de sport au fost izolate termic, pereții exteriori fiind placați cu polistiren și vată minerală
  • Ferestrele sălii de sport au fost înlocuite cu tâmplărie cu geam termoizolant
  • Acoperișul școlii a fost complet înlocuit, iar podul a fost izolat cu vată minerală
  • Au fost instalate 172 de panouri fotovoltaice pe acoperiș, acestea asigurând necesarul de energie electrică pentru iluminatul în întreaga clădire
  • Iluminatul clădirii este acum asigurat prin 430 de corpuri de iluminat eco-eficiente, cu LED
  • Au fost montate 114 ventiloconvectoare care înlocuiesc vechile calorifere și asigură încălzirea și răcirea spațiilor prin intermediul unor pompe aer-apă
  • S-a instalat un sistem smart de management și control al consumului utilităților din clădire, pentru eficiență și economie în consum; pentru funcționarea acestui sistem s-au instalat în clădire: 75 de senzori de prezență, 38 de termostate pentru reglarea temperaturii, 6 tablouri electrice și instalații electrice noi și 6 acumulatori pentru stocarea energiei electrice produsă de panourile fotovoltaice
  • S-a modernizat sistemul de protecție la incendiu prin instalarea a 92 de senzori de fum, a 15 sirene de alarmare și a unei centrale anti-incendiu

Rezultatul urmărit prin aceste lucrări este creșterea confortului pentru elevi și profesori și reducerea costurilor cu utilitățile (apă, curent, gaz), asigurate din fonduri publice. Obiectivul este scăderea consumului anual de energie convențională cu cel puțin 40%, creșterea consumului de energie din surse regenerabile cu cel puțin 20% prin utilizarea sistemelor alternative de producere a energiei, precum și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, generând astfel un efect pozitiv asupra mediului înconjurător.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*