FOTO, VIDEO: Scene desprinse din vestul sălbatic. Amenințat cu cuțitul, lăsat fără bani și telefon

La data de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 3 percheziții pe raza județelor Alba, Cluj și Vâlcea, la domiciliul unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 00.30, în timp ce se aflau în comuna Șelimbăr, zona Post Control Veștem, persoanele bănuite, prin amenințarea cu un cuțit, ar fi deposedat un tânăr, de 23 de ani, din Veștem, de 600 de lei și un telefon mobil.

FOTO: IPJ Sibiu

Mai multe mijloace de probă, documente și telefoane au fost ridicate în urma perchezițiilor efectuate.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Alba, Cluj și Vâlcea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*