Foto – Video. Primul clopoțel din noul an școlar s-a auzit astăzi în Sibiu

Vacanța de vară s-a scurs pe nesimțite, a venit toamna și odată cu ea și începutul unui nou an școlar.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Copiii, de la cei de grădiniță, până la cei de liceu au venit astăzi din nou la școală emoționați și nerăbdători să se reîntâlnească cu dascălii și colegii.

Curtea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” a fost aproape neîncăpătoare pentru sutele de elevi, părinți și bunici veniți să îi conducă atât pe elevii de gimnaziu cât și pe liceenii care învață aici.

Festivitatea a fost deschisă de prof. Gabriel Negrea care le-a urat elevilor și părinților un an școlar plin de reușite, care să mențină colegiul în elita învățământului sibian și nu numai.

Foto: Mesagerul de Sibiu

La festivitate a participat și Carmen Iohannis diriginta unei clase de a XI-a din liceu.

Ea a transmis și un mesaj tuturor elevilor și părinților la începutul unui nou an școlar.

La Grădința cu Program Prelungit nr.29, atmosfera a fost una plină de veselie, micuții de aici având parte de o adevărată petrecere.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Festivitatea a fost deschisă de directoarea grădiniței, Carmen Firu, care i-a întâmpinat pe copiii, bunicii și părinții veniți la deschiderea anului școlar.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Copiii s-au bucurat apoi de o veritabilă petrecere din care nu au lipsit momentele de animație și dulciurile.

Foto: Mesagerul de Sibiu

La Școala Gimnazială nr.4, peste 1000 de elevi însoțiți de părinți și bunici au pășit cu entuziasm pe poarta școlii. Nu au lipsit nici aici emoțiile revederii colegilor și dascălilor.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Desigur că cele mai mari emoții au fost ale celor care azi au pășit pentru prima oară pe poarta școlii, prichindeii de clasa I.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Atmosferă de sărbătoare și la Colegiul Național Samuel von Brukenthal. Aici cele mai mari emoții le-au trăit bobocii de clasa a V-a care vor studia în următorii patru ani la prestigioasa unitate de învățământ sibiană.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Azi pentru ei a fost ziua cea mare în care și-au cunoscut dirigintele și împreună au pășit pe holurile școlii și în clasă.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Practic întreg Sibiul a fost cuprins astăzi de frenezia începutului de nou an școlar, aceeași atmosferă de bucurie și sărbătoare fiind în toate unitățile de învățământ din oraș și din județ

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*