Cunoscutul Mircea Bravo și Bunica, adică Tanti Lenuța, au fost sâmbătă seara la CineGold Sibiu, unde a rulat filmul ”Mirciulică”. Tanti Lența s-a arătat încântată de primirea călduroasă de aici.
Mircea Bravo, Bunica și echipa lui au fost întâmpinați la Sibiu cu pâine și sare, dar și numeroși fani entuziasmați.
”<<Oameni faini>> vorba lui Mircea, ne-au încântat cu vizita lor, astăzi, la CineGold. Volubili, deschiși, răbdători și amuzanți – Mircea și echipa lui (din care nu a lipsit ,Bunica) au venit să-și întâlnească fanii. I-am primit cum am putut mai bine și ne-am bucurat de fiecare moment petrecut împreună cu ei.”, au transmis reprezentanții CineGold Sibiu.
Sursa foto: CineGold Sibiu
Filmul ”Mirciulică” este povestea lui Mircea, un tânăr care, după ce este respins la examenul de magistratură forțat de împrejurări, se angajează la un baron local care deține o firmă de salubritate. Dar lucrurile se complică atunci când ajunge să lucreze pentru soția șefului.
Sursa Foto: CineGold Sibiu