FOTO VIDEO Jurnalistul sibian Dan Tomozei a dus tricolorul pe Marele Zid Chinezesc, pentru al doisprezecelea an consecutiv

Tricolorul României a fluturat astăzi, de Ziua Națională, pe Marele Zid, datorită sibianului Dan Tomozei. La o temperatură de minus 7 grade Celsius, în rafale de vânt de peste 50 km/h, jurnalistul sibian, împreună cu familia și o mână de prieteni români și chinezi, s-a încăpățânat să-și arate, din nou, dragostea pentru țara de care este atât de departe, dar pe care o poartă mereu în suflet.

”Tricolorul_României a fluturat pe Marele Zid și de 1 Decembrie 2023!
A fost dur anul acesta, din cauza frigului (-7 grade Celsius) și vântului în rafale de peste 50 km/h, dar, am reușit pentru al 12-lea an consecutiv.
La mulți ani, ROMÂNIA! (…)

A fost a 12-a zi consecutivă în care am marcat 1 Decembrie, la aproape 90 de kilometri de casă, plecând în zori pentru ca să ridicăm Tricolorul în mângâierea plină de forță a curenților de aer care macină crestele dealurilor din împrejurimile capitalei Beijing. (…)

Am ridicat Tricolorul, drapelul NEAMUNIT și drapelul de eveniment marcat: 1 Decembrie 2023 – Marele Zid. Rapid am devenit vedete, chinezii fiind pasionați să fotografieze, să filmeze absolut orice, dar mai ales să își manifeste curiozitatea. Au aflat că suntem din România și că azi celebrăm Ziua Națională”, scrie jurnalistul Dan Tomozei, pe blogul personal.

Condițiile meteo nu au fost deloc prietenoase, însă sibianul a vrut cu orice preț să vadă steagul țării sale arborând din nou, de 1 Decembrie, pe Marele Zid. ”Grupurile de turiști au animat, astăzi, Marele Zid. Nu puțini au fost tăvăliți de vânt, cunoscând odată în plus duritatea construcției care poartă caracteristicile poporului chinez: uriaș, domol, neînduplecat. Frigul a tăiat suplimentar în armonica sonoră a fiecărui nefericit, a fiecărei nefericite, care fie a călcat greșit sau a renunțat la siguranța balustradelor care însoțesc armura bine îngrijită. Datele telefonului arătau că vântul se zbuciuma în rafale de până la 52 de kilometri la oră”

Jurnalistul a povestit, apoi, cum unul dintre paznicii de pe Marele Zid i-au rugat politicos să coboare drapele. În China, doar drapelul țării poate fi arborat. ”Apoi … la câteva minute, din senin, lângă noi a apărut un paznic al Marelui Zid care, între respirații gâtuite de efort și vânt, ne-a invitat politicos să coborâm drapelele. Aici doar drapelul Chinei este autorizat să fie ridicat. Știam din anii anteriori, însă cine se gândea că, pe frigul care ne dobora la propriu, se va găsi un paznic pregătit să alerge pe coamele dragonului. Ne-am supus. Omul de nădejde ne-a privit cu încredere, am schimbat câteva cuvinte în chineză, dar a plecat numai după ce a văzut drapelele dispărând în rucsac”, povestește Dan.

Foto/Video: Dan Tomozei

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*