La data de 11 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, au efectuat 6 percheziții domiciliare, în județul Sibiu, în două cauze penale, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Trei persoane au fost reținute.
FOTO: IPJ Sibiu
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2023, persoanele cercetate ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, către consumatori din județul Sibiu, cu prețuri între 35 și 60 de lei pentru un gram.
Cercetările efectuate au relevat și faptul că unul dintre bănuiți i-ar fi aprovizionat cu droguri de risc pe ceilalți doi.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe plicuri cu substanță cristalizată, cu substanță vegetală, recipiente conținând canabis și cristal, cântare electronice de precizie, telefoane mobile și alte sisteme informatice, susceptibile a fi fost folosite în activitatea infracțională, precum și alte mijloace de probă.
Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, față de 3 bărbați, cu vârste de 24, respectiv 25 de ani, din județul Sibiu, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.
În cursul acestei zile, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu, cu propunere de arestare preventivă a persoanelor în cauză, pentru 30 de zile.