Ca în fiecare an, pe parcursul anului 2022, Muzeul Național Brukenthal a desfășurat o serie de lucrări arheologice, în special în județul Sibiu, dar și în județele Hunedoara și Argeș, care au adus la lumină valoroase vestigii istorice, completând astfel harta siturilor arheologice din țară.
Aceste lucrări au fost necesare și au precedat lucrări de infrastructură de importanță națională, județeană și locală, dar și lucrări de investiții ale unor instituții publice și proprietari privați.
Ele nu ar fi fost posibile fără o serie de parteneri, care au înțeles valoarea unui astfel de demers și au sprijinit colectivul de arheologi ai Muzeului Național Brukenthal.
Rezultatele cercetărilor arheologice desfășurate pe parcursul anului 2022 de Muzeul Național Brukenthal, documentate cu profesionalism și maxim de celeritate de colectivul de arheologi ai acestuia au fost uneori spectaculoase și vor face în perioada următoare obiectul comunicărilor științifice, cataloagelor și expozițiilor temporare (organizate la sediile muzeului și la sediile unor muzee partenere din Axele Brukenthal).
Și în anul 2023 Muzeul Național Brukenthal are în derulare contracte de lucrări arheologice care vor fi prezentate în viitor.