Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost desemnată câștigătoare la categoria „Universități și Cercetare” și a fost reprezentată pe scena laureaților Galei Dezvoltării Durabile de rectorul universității, prof.univ.dr. habil. Sorin Radu. Gala a fost difuzată de Televiziunea Națională la sfârșitul săptămâni trecute, find un proiect derulat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.
Premiile au fost înmânate de consilierul de stat László Borbély, coordonator al departamentului.
Gala a recompensat actori relevanți din rândul organizațiilor non-guvernamentale, al societăților comerciale, dar și din domeniul educațional și al cercetării, care au derulat cu succes proiecte în domeniul sustenabilității și al echității sociale. Premiul obținut de ULBS este o dovadă a implicării în proiecte de anvergură precum construcția Campusului integrat pentru învățământul dual -PRODUAL, sau în proiecte de echitate socială precum „Primul student din familie”.
Gala Dezvoltării Durabile a fost realizată în parteneriat cu TVR 1 și face parte dintr-un program de informare și educare a publicului cu privire la obiectivele Dezvoltării Durabile, înscrise în Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României – Agenda 2030.













