FOTO: TESA ar putea bloca salariile în spitale

Personalul nemedical din sănătate (TESA) anunță că ar putea bloca acordarea salariilor în spitale în luna decembrie 2023, dacă Guvernul va continua să ignore cu desăvârșire această categorie importantă de personal, fără de care nicio unitate sanitară nu ar putea funcționa.

Astfel, proteste spontane de avertizare ar putea începe în spitalele publice, în orice moment.

„Considerăm o sfidare faptul că marți, 14 noiembrie 2023, personalul discriminat TESA, care asigură practic administrarea si întreținerea spitalelor, a fost din nou „ELIMINAT” din Proiectul Legislativ (PLX 172/2023), proiect privind modificarea si completarea Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății. În urma votului parlamentarilor, doar amendamentul pentru lucrătorii protestatari din CNAS a fost acceptat (2500 salariați). Prin urmare, amendamentul adoptat de SENAT și pentru personalul
nemedical – TESA-Administrativ ( 30 000 de salariați) a fost respins de grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților.  Dacă aceste soluții se pot găsi doar când se pornesc acțiuni greviste, iar dialogul social este ineficient pentru personalul nemedical din spitale, atunci si personalul TESA este dispus ca după ani si ani de frustrări <să pună pixurile jos>, constatând că altfel va rămâne și în continuare ignorat la infinit, pe post de Cenușăreasă a sistemului sanitar , <trimisă la colț> cu fiecare ocazie legislativă”, transmite persoanlul TESA.

„Reamintim că personalul TESA a fost total discriminat în actuala Lege a Salarizării si exceptat de la orice fel de stimulent sau majorare de-a lungul ultimilor 7 ani in comparație cu personalul medico-sanitar, îndurând permanent o umilință si o discriminare salarială nemaiîntâlnită în niciun alt sistem sanitar din UE  De asemenea și cu prilejul OUG 63/2023- personalul nemedical tehnic-economic și administratic (TESA) a fost din nou exceptat de la stimulentele acordate încă o dată doar pentru
personalul medico-sanitar. Precizăm ca din aceasta categorie de personal fac parte atât salariați cu studii superioare (ex :economiști, juriști, ingineri ,cat si colegi cu studii medii si muncitori). În condițiile în care în prezent nu putem avea nicio garanție că discriminarea din sănătate va fi într-adevăr  eliminată, în
noua lege a salarizării (care, oricum, se pare că se va aplica cel mai devreme în anul 2025), UNIUNEA TESA DIN SĂNĂTATE solicită Guvernului si Parlamentului să găsească de urgență o soluție de
compensare a personalului nemedical din spitale așa cum a găsit si pentru personalul din CNAS”, afirmă cei din TESA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura